Dan Puric revine la Arad; va vorbi despre „Jertfa Unirii Noastre”

Dan Puric revine la Arad, în cadrul evenimentului „Întâlniri cu Personalităţi”, organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad. Conferinţa „Jertfa Unirii Noastre”, dedicată Centenarului Marii Uniri, va avea loc în data de 16 aprilie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Intrarea este liberă. „Un po­por care este veşnic lovit crunt de istorie dar care nicicând nu a îngenunchiat în faţa ei ci numai în faţa Marelui său Vis, este un popor nobil şi, de aceea, Marea Unire este cununa biruinţei peste veacuri a acestui Vis suprem, aşezată de Dumnezeu pe fruntea de Martir a neamului Românesc”, mărturiseşte Dan Puric.
O estetică profund originală
Dan Puric s-a născut în 12 februarie 1959. Este un actor și regizor român care a jucat atât în teatru, cât și în film. „Rapsodul bucuriei” și „ortodoxul îmbisericit mărturisitor”, cum e numit Dan Puric în prefața unei cărți al cărei autor este, s-a născut la Buzău, dar a copilărit la Nehoiu. A plecat din Nehoiu la București, unde a urmat cursurile liceului „Nicolae Tonitza”. Avea talent la desen, dar el voia să facă teatru. A dat prima oară la Academia de Teatru și Film și a picat. Avea 18 ani și s-a angajat ipsosar pe un șantier din București. După un an, a mai încercat o dată la Teatru. De această dată, eșecul l-a trimis în armată, unde și-a petrecut 18 luni din viață. Întors din militărie, a reușit să între la Teatru, în clasa lui Dem Rădulescu. În 1985 și-a luat licență și a fost repartizat la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani, unde a rămas pînă în 1988, cînd s-a mutat în București, la Teatrul Național I. L. Caragiale.
De-a lungul timpului, a interpretat roluri principale în piese de Aristofan, Shakespeare, Goldoni, Chase, Harwood, Marivaux, Gogol, Caragiale, Eminescu, Blaga și alții. Totodată, a regizat filme și secvențe publicitare pentru televiziune în Elveția, atracția sa către pantomimă concretizindu-se în spectacole prezentate în regie proprie pe scenele teatrelor din Botoșani și București, dar și la Centrul Cultural European. A susținut rolul principal într-un film co-producție româno sârbă, în regia Mariei Marek. (I.P.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni