Infracțiuni în trafic: au condus sub influența alcoolului și fără permis

Polițiștii rutieri au depistat miercuri, în trafic, două persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 34 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Saturn, din municipiu. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii Serviciului Rutier  au depistat un bărbat de 52 de ani, din Seleuș, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Sântana, fiind sub infuența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în ambele cazuri s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele celor în cauză fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

De asemenea, în doar 24 de ore de misiuni, polițiștii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 160.000 de lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 259 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 160.000 de lei. Dintre acestea, 107 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 152 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 14 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni