Deblocarea a venit după pauză: Gloria LT Cermei – Mama Mia Becicherecu Mic 4-0

Suferința a luat sfârșit pentru „sămădăi”, care au interupt seria de cinci înfrângeri consecutive. S-a întâmplat sâmbătă, pe teren propriu, în fața ocupantei ultimului loc în seria a IV-a a Ligii a III-a.
Debutul de meci a fost pe contre cu destule finalizări de-o parte și de cealaltă. Totuși, gazdele au avut ocazii mai multe și mai clare, inclusive două bare. Prima a fost lovită de Bulza din foarfecă în minutul 12, iar cea de-a doua de Sabău, la mijlocul reprizei. Sulea a fost campionul ratărilor pentru teamul lui Radu Anca în prima parte, dar și Ianc sau Mihuța au ratat ocazii imense.
Golul plutea în aer, iar el avea să cadă la 5 minute de la reluarea reprizei secunde. Suslak a tras din afara careului de pe stânga, mingea a lovit din nou bara, dar de data aceasta a ajuns la Sulea și acesta a marcat simplu dintr-un metru. A fost reușita ce i-a deblocat pe cermeiani, care au înscris pentru 2-0 în minutul 66. Atunci, Sabău a reluat din întoarcere din interiorul careului. 3-0 a fost 6 minute mai târziu, nou intratul Berari reluând cu capul în plasă la centrarea lui N. Varga. În fine, Sulea a făcut dubla cu 14 minute înainte de final, profitând de o eroare a lui Micu la șutul său destul de slab din 9 metri.
Ultimul sfert de oră a trecut fără evenimente majore și Cermeiul bifează primul succes al returului.
Formații:
Cermei: Pașcalău – Rogojan, Cotoc, Nistor, Suslak (79 Aldan) – Mihuța (54 Mihuța), Ianc, Varga (75 T. Bodri), Sabău – Sulea, D. Bulza (68 L. Bodri).
Mama Mia: Micu – Takenori, Tchana, Catrici, Racolța – Ndongo, Ciobanu, Chivăran, Miculete – Radu, Brașoveanu.
Arbitri: Mircea Salomir – Claudiu Giorgiu (ambii din Cluj), Radu Pascu (Satu Mare).
Observatori FRF: Lucian Glo­goviceanu (Reșița), Viorel Vancea (Oradea).