Arădenii rămân foarte reticenți în ceea ce privește asigurarea obligatorie a locuințelor

Asigurarea obligatorie a locuinţelor reprezintă de fapt doar o taxă de solidaritate pe care trebuie să o plătească locuitorii județului Arad și a județelor învecinate, pentru a veni în sprijinul celor care își au casele în zone afectate de inundații, cutremure și alunecări de teren. Nu o spunem doar noi, o spun și reprezentanții Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad (ULALA), o spun mulți locatari și o recunosc până și unii reprezentanți ai firmelor de asigurări, sub protecția anonimatului.
În aceste condiții, numărul polițelor încheiate fluctuează de la o lună la alta, mulți dintre „beneficiari” renunțând după ce își dau seama că sumele pe care le plătesc sunt de fapt bani aruncați în vânt.
Potrivit site-ului PAID, la sfârşitul lunii octombrie 2016, în judeţul Arad erau în vigoare 38.101 de poliţe, 28.216 în mediul urban și 9.885 în mediul rural.
De asemenea, conform informaţiilor oferite de site, arădenii care au fost în calea apelor au fost despăgubiţi, până în luna septembrie a anului trecut cu „enorma” sumă de 15.606 lei. Conform statisticilor aferente lunii octombrie 2017, datele s-au modificat și nu în avantajul PAID, atunci când vorbim de numărul de locuințe asigurate. Astfel, 845 de familii au decis să renunțe la polița de asigurare care nu este de natură să acopere riscurile specifice acestei zone geografice. Mai precis, la sfârșitul lunii octombrie 2017, la nivelul județului Arad erau în vigoare 37.256 de polițe, dintre care 27.055 făcute de locuitorii orașelor și 10.201 de locuitorii satelor, gradul de acoperire fiind de doar 19,05%. În ceea ce privește situația despăgubirilor plătite în primele zece luni ale anului trecut, trebuie spus că PAID a plătit, până la sfârșitul lunii octombrie, despăgubiri de numai 11.024 lei, cu toate că în septembrie, județul s-a confruntat cu o vijelie ce a lăsat în urmă un prăpăd de nedescris, producând pagube însemnate.
Două luni mai târziu, la sfârșitul anului trecut, numărul polițelor a crescut puțin, ajungând la 37.471, dintre care 27.098 în mediul urban și 10.373 în mediul rural. La sfârșitul lunii februarie 2018, ultima lună pentru care există date pe site-ul PAID, numărul polițelor existente la nivelul județului Arad scăzuse din nou comparativ cu sfâr­șitul anului trecut. Astfel, au fost raportate 37.256 de polițe, 27.055 în orașe, iar 10.201 la sate, gradul de acoperire trecând puțin de 19%.
Riscuri specifice
De menționat că, de-a lungul timpului, Uniunea Locală a Asociațiilor Locative a făcut o serie de propuneri, pentru ca asigurarea obligatorie a locuinței să nu mai fie privită ca o corvoadă de locuitorii din zonele care nu sunt expuse riscului de inundații, cutremure și alunecări de teren, cerând ca teritoriul țării să fie împărţit în mai multe zone şi în fiecare zonă să se acopere anumite riscuri specifice.
Un mic pas făcut după nouă ani
Pe de altă parte, trebuie spus că PAID a făcut totuși un mic pas pentru a simplifica procesul de despăgubire în cazul daunelor produse de cutremure. Astfel, potrivit unui comunicat de presă, Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale a încheiat un acord de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pentru ca în condițiile în care cineva are daune produse de cutremure, păgubitul să nu mai fie nevoit să solicite personal documentul de confirmare a evenimentului care trebuie inclus în dosarul de daună. „În cadrul noii colaborări dintre cele două entități, PIAD România va primi, din partea INCDFP o informare lunară privind activitatea seismică de pe teritoriul țării, precum și o informare de fiecare dată când se înregistrează un eveniment seismic, care depășește magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richer […] Informările trimise de INCDFP constituie baza pentru confirmarea evenimentului în cazul dosarelor de daună depuse de asigurații ale căror locuințe au fost afectate de un seism”, se arată în comunicat. Problema este însă că acordul a fost încheiat la nouă ani de la apariția PAID, până acum păgubiții fiind puși pe drumuri…
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurari obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.
PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societăți de asigurare.
De menţionat că activitatea PAID a început în februarie 2010, iar prima zi de emitere a asigurărilor obligatorii pentru locuințe a fost în data de 15 iulie 2010.