Boghicevici: „PSD – ALDE continuă să bulverseze sistemul de pensii”

Potrvit liberalilor, Guvernul condus de alianţa PSD – ALDE continuă atacurile la Pilonul II de pensii, cu consecinţe importante pentru interesele pe termen lung ale României.
„Intenţia PSD de a naţionaliza Pilonul II de pensii este iresponsabilă şi periculoasă. Dacă se diminuează numărul persoanelor care contribuie din Pilonul II, se micșorează și suma în cauză. Până acum, o parte din banii pe care îi lua statul se duceau într-un cont de acumulare de care contri­butorii ar fi beneficiat la pensie. Acum vor rămâne în bu­- getul statului şi vor fi cheltuiţi după bunul plac al guvernanţilor. Cel mai grav este că vor fi loviți viitorii pensionari, actualii angajaţi, iar aceste sume vor face diferenţa dintre o bătrânețe nefericită și una decentă.
În plus, modificările siste­mului de pensii afectează însăși economia României. Pilo­- nul II deține aproape 7% din datoria publică a țării. Adică finanțează cheltuielile sta­tului, inclusiv pensiile de azi, fiind astfel un partener de nădejde pentru stat. 92% din activele de aproximativ 9 mili­arde de euro ale Pilonului II sunt investite în economia românească, investiţii care cre­ează locuri de muncă şi fac economia să crească. Comisia Europeană a criticat în ultimul raport de ţară, reducerea de către Guvern a contribuţiei virate Pilonulului II. Prin acţiunile sale în formă continuată, mai întâi plafonarea, apoi diminuarea, acum intenţia de opţionalizare, urmând probabil renunţarea definitivă la Pilonul II, PSD pune în pericol viitorul generaţiilor actuale”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al PNL Arad.
(G.C.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni