Aradul, sufocat de gunoaie

  • Falcă, pe unde ai umblat?!?

Dacă municipiul Arad a fost eliminat, fără drept de apel, din cursa pentru titlul de „Capitală Europeană a Culturii”, zilele acestea poate candida, cu șanse serioase de reușită pentru cel de capitală europeană a gunoaielor. Tranziția Polaris la RETIM în ceea ce privește ridicarea gunoaielor menajere se face prost, informațiile despre această operațiune nu au ajuns așa cum trebuie la mulți dintre arădeni, iar gunoiul a ajuns să invadeze orașul. Una peste alta, există și o neînțelegere cu privire la ziua în care RETIM-ul ar fi trebuit să-și înceapă activitatea, 23 aprilie, adică luni, potrivit unei informații mai vechi, sau 24 aprilie, adică marți, conform ultimelor informații date publicității de RETIM și ADI Deșeuri. Cert este că arădenii care locuiesc la case și-au scos tomberoanele la stradă, dar acestea au rămas negolite, iar containerele de gunoi amplasate în zonele de blocuri nu numai că au fost umplute cu vârf, dar au ajuns și să dea mult pe dinafară, zonele în care află fiind transformate în adevărate ghene de gunoi. Și asta sub ochii autorităților, inclusiv cei ai primarului Gheorghe Falcă, și ai celor de la RETIM, care deocamdată par depășiți de problemă.
Dorina Lupșe, președintele Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad (ULALA) susține că reprezentanții asociațiilor de proprietari au început să sune la foc continuu, pentru a se plânge de faptul că nimeni nu le ridică gunoiul. „Spre exemplu astăzi (n.r. ieri) telefoanele sună încontinuu. Ceea ce putem noi să facem este să îi îndrumăm să sune la ADI Deșeuri. Din punctul nostru de vedere, organizarea este foarte proastă. Treburile acestea nu trebuiau lăsate pe ultima sută de metri. Toate aspectele trebuiau pregătite din timp, că altfel, după cum vedeți se umple orașul de gunoaie. Oamenii se mai plâng că nu au cu cine să vorbească la RETIM, să vadă ce se întâmplă. Părerea mea este că nu s-au gândit la o strategie și nu dispun de infrastructura adecvată pentru acest proiect. Rampele de depozitare a gunoiului sunt pline și nu le golește nimeni. Într-un cuvânt, organizarea lasă de dorit”, a declarat Dorina Lupșe.
RETIM strânge gunoiul de marți
Livian Hotico, purtătorul de cuvânt al RETIM susține că firma a început să opereze în Arad abia de marți, astfel încât ceea ce s-a întâmplat până în acea zi nu cade în sarcina societății pe care o reprezintă. „Noi am început să operăm în Arad nu de luni, ci de marți. Conform contractului, noi trebuia să intrăm în operare pe 24 aprilie. Despre ce s-a întâmplat până în acea dată puneți întrebări firmei care s-a ocupat de colectare până atunci”, susține Hotico. La rândul său, Ciprian Tripa, directorul Polaris, susține că firma pe care o reprezintă s-a ocupat de strângerea gunoaielor până în ultima zi de contract. „Noi am asigurat curățenia containerelor de gunoi până luni, inclusiv, până în ultima zi de contract. Nu comentăm ceea ce susțin sau nu reprezentanții RETIM-ului. Este o firmă care probabil va face treabă la Arad și îi urăm succes”, susține Tripa.
„Pe mai multe schimburi”
În ceea ce-l privește, Adrian Țolea, directorul ADI Deșeuri, recunoaște că sunt anumite disfuncționalități, care au apărut ca ur­mare a schimbării societății care se ocupă de strângerea gunoaielor. „Ieri (nr. marți) a fost prima zi în care RETIM-ul a operat în Arad. Nu vreau să dau vina pe nimeni, dar s-a putut observa că pubelele din zona blocurilor erau pline încă de la sfârșitul săptămânii trecute. O mare parte dintre an­- gajații de la Polaris au plecat la RETIM, or, Polarisul nu putea să angajeze oameni pentru o săptămână. Am avut și avem permanent întâlniri cu cei de la RETIM. Le-am cerut să facă tot ceea ce este posibil pentru a rezolva problema, să lucre­ze la capacitate maximă, pe mai multe schimburi. De asemenea, facem apel și la oameni, să aibă răbdare”, afirmă Țolea.
Colectare selectivă
Mai trebuie spus că colectarea deșeurilor se va face în Arad pe cinci categorii distincte. Sistemul de colectare selectivă, urmărește pe de o parte pregătirea pentru reciclare a deșeurilor care pot fi reutilizate (sticlă, hârtie, metal și plastic), minimizarea cantităților depozitate (prin mai multe metode precum com­postarea în gospodarii, colectarea separată și tratarea deșeurilor biodegradabile etc.) și depozitarea deșeurilor ce nu pot fi reciclate.
Colectarea pe cele cinci categorii de de­șeuri se va realiza astfel: deșeuri din metal și plastic în pubele și containere de culoare galbenă, hârtie și carton în containere de culoare albastră, ambalaje din sticlă în containere de culoare verde, deșeuri reziduale în pubela dedicată. Potrivit celor de la RETIM, o categorie importantă o vor constitui deșeurile biodegradabile, care se vor colecta în pubele maro, în zonele urbane, și vor fi com­- postate în gospodărie în zonele rurale.
Primăria Arad reacţionează cu mare întârziere
La ceas de seară, foarte târziu, cu puţin înainte de închiderea ediţiei, am primit de la Primărie un comunicat în care, printre altele, se spune: „Este inadmisibil ce se întâmplă zilele acestea în Arad. Am cerut Direcţiei Generale Poliţia Locală prin compartimentul de specialitate să identifice locaţiile unde RETIM nu şi-a făcut datoria şi să aplice sancţiuni. RETIM-ului vreau să-i transmit doar atât: să nu ne confunde! Ne cerem scuze noi în faţa cetăţenilor, deşi responsabilitatea este a companiei şi evident a ADI Deşeuri. Sperăm ca în ma­xim două zile să reglementăm această situaţie. În plus, ţin să le transmit arădenilor că am convenit ca toate pubelele să fie distribuite la domiciliu”, a spus primarul Falcă.
Aseară, Poliția Locală a dat RETIM-ului 20 de amenzi în valoare de 20.600 lei.