Popor îngenuncheat…

de Paul Krizner

Cu o mare durere în suflet am scris acest editorial, pentru că, la fel ca mulți dintre voi, încă mai sper să ajungem la normalitate (dacă mai e posibil așa ceva), la demnitatea omului de a sta drept în fața tuturor, și nu pupător de turbane, cocoșat de nu mai poate vedea splendoarea cerului.
Am sentimentul că acest popor este de mult îngenuncheat în țara a o mână de oameni care se ceartă pe putere, trag sfori, semnează acte diplomatice, vând ce mai e de vândut, ne măresc salariile dar ratele la bănci au ajuns să ne sufoce.
Această mână de derbedei încă dețin puterea asupra poporului, dar domnilor, probabil aveți puterea să mituiți, cumpărați sau șantajați pe oricine, un lucru însă nu puteți să-l faceți, să ne confiscați demnitatea și sufletul, suntem și noi aici în această țară, suntem și noi români, cu siguranță printre noi sunt și oameni cinstiți, care rabdă…, rabdă…, rabdă până la un moment dat, când ne vom ridica din nou, cum au făcut părinții noștri în 1989, ne vom cere drepturile pe care le strigă de mult cei din mormânt care au murit cu zile, doar pentru că trăim într-o țară în care nu există românism la conducere.
Mai e puțin, domnilor…, mai e puțin și poate chiar va trebui să puneți tunurile cu apă pe noi, cum se lăuda un imbecil de politician, a cărui școală nu depășește media de cultură din Teleorman, pentru că de data aceasta va trebui să înțelegeți că nu aveți voie să puneți mâna pe România, ea nu e a voastră, nu sunteți boieri pe această moșie câștigată cu sânge în urmă cu 100 de ani.
Dragul meu popor oare cât mai poți răbda, îți pleacă fii pribegi prin țări străine, pentru că tu ești îngenuncheat, stau mojicii pe tine ca o caracatiță, secătuindu-te și vlăguindu-te până la ultima picătură.
Oare câți mai trebuie să moară ca să dăm României frumusețea de altădată, oare cât sânge trebuie să curgă pentru a stârpi pițipoancele și cocalarii de la putere și să punem oameni adevărați care chiar iubesc România.
Observ cu durere că există o pătură socială care trăiește în lux și opulență cheltuind zeci de mii de euro pe o șampanie în timp ce copiii din orfelinate stau la mila statului. Da cum și-au făcut ăștia averile colosale, cu acordul cui au furat, să nu-mi spuneți că dintr-un salariu de bugetar, că nu vă cred.
Și totuși, Doamne cât mai putem sta atât de cocoșați încât să nu putem să ne bucurăm nici măcar de frumusețea razelor de soare. Eu sper că nu până în sfârșit, nu mai e mult ca să fie puțin și iar o luăm de la capăt când cei ce sunt oropsiți și înjosiți, vor extirpa cancerul din societatea românească.
Doamne, nici pe tine nu te mai vor „domnii”, ți-au pus impozit să mai vii pe la noi, te vor doar în campanii electorale ca să mai șpăguiască pe câte un popă ca să le facă puțină campanie, te vor doar când vor ei, în rest te-au exilat în alte țări și sincer chiar de ai veni nu știu câți ar mai crede că poți schimba ceva, așteptând să primească vorbe goale, conserve cu povești putrede, învelite în aur. Și totuși Doamne, vino să vezi ce a reușit să facă răul în lume atunci când oamenii buni nu intervin și dă de sus un impuls să se ridice acest popor prea năpăstuit și îngenuncheat.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni