PROGRAMUL DE COLECTARE AL DEȘEURILOR REVINE TEMPORAR LA FOSTUL PROGRAM POLARIS

Informare de presă                                                                                                                    7 mai 2018

  

PROGRAMUL DE COLECTARE AL DEȘEURILOR

REVINE TEMPORAR LA FOSTUL PROGRAM POLARIS

 

MUNICIPIUL ARAD REVINE LA PROGRAMUL ANTERIOR

Ca urmare a sesizărilor clienților și a presei, care a intervenit la biroul de presă RETIM transmițând mesajele cititorilor, societatea RETIM a decis ca temporar să reia vechiul program de colectare al societății POLARIS.

Astfel, începând de astăzi, 7 mai, deșeurile se vor colecta după vechiul program, urmând ca societatea să anunțe la o dată ulterioară noul grafic de colectare.

CELELALTE LOCALITĂȚI DIN ZONA 1 ARAD

Pentru toate celelalte localități, având în vedere cantitățile mari de deșeuri colectate din cursul celor aproape două săptămâni de operare, RETIM a suplimentat numărul de mașini de colectare, societatea fiind nevoită totodată să modifice și graficele de colectare.

“Ne cerem scuze pentru inconvenientele create rugând totodată utilizatorii să înțeleagă că doar printr-o masură urgentă poate fi asigurată capacitatea de colectare necesară.” a declarat Dan Pascu, director general, marketing-economic RETIM.

Zilele de colectare pentru fiecare localitate din zona 1, în afara municipiului Arad, sunt prezentate mai jos.

 

Program de colectare
Localitate Zi de colectare
VINGA Luni
ŞEITIN Luni
FRUMUŞENI Luni
ALUNIȘ Luni
PEREGU MARE Luni
PEREGU MIC Luni
LIVADA Luni
SÂNLEANI Luni
SEMLAC Luni
VLADIMIRESCU Marti
HORIA Marti
MÎNDRULOC Marti
CICIR Marti
CURTICI Marti
CRUCENI Miercuri
FIRITEAZ Miercuri
FISCUT Miercuri
HUNEDOARA TIMIȘANĂ Miercuri
ȘAGU Miercuri
COVĂSÎNŢ Miercuri
NĂDLAC Miercuri
ZIMANDUL NOU Joi
ANDREI ȘAGUNA Joi
ZIMANDCUZ Joi
MACEA Joi
SÂNMARTIN Joi
PECICA Joi
BODROGU VECHI Joi
SEDERHAT Joi
TURNU Joi
FÂNTÂNELE Vineri
TISA NOUA Vineri
DOROBANŢI Vineri
MAILAT Vineri
MĂNĂȘTUR Vineri
ZĂDĂRENI Vineri
BODROGU NOU Vineri
PÂNCOTA Vineri
MĂDERAT Vineri
ŞIRIA Sambata
GALSA Sambata
MÂSCA Sambata
SÂNTANA Sambata
CAPORAL ALEXA Sambata

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni