Hai Iancule și vezi…

de Paul Krizner

Într-o seară îmi plănuisem să fac o mică plimbare prin orașul nostru de pe Mureș, un oraș pe care îl iubesc, de fapt iubesc tot ce-i românesc și admir tot ce-i bun, și pentru că nu mă trăgea inima să merg pe alt traseu, mă pornisem prin centrul Micii Viene cum a fost numit odinioară Aradul.
Lăsând la o parte nota puțin diversionistă în materie de gunoaie menajere (sincer chiar am trăit imagini ale Parisului Evului Mediu), am avut sentimentul că orașul e îmbătrânit, clădiri cu o arhitectură frumoasă dar în paragină, tencuieli căzute, ornamente deteriorate câte un monument ici-colo, dar și acestea ascunse de ochii lumii, dar nu am văzut, acum la aproape jumătate de an, când sărbătorim centenarul, repet, nu am văzut nici un steag ancorat pe vreun stâlp. Oare chiar atât de indiferenți suntem, mă întrebam în sinea mea. Nu după multă vreme îmi apare în față un cetățean turmentat de-a binelea, înjurând cât îl ținea gura, și pe unii și pe alții că doar toți sunt la fel.
Sincer oare așa să arate imaginea României la 100 de ani, o țară amețită de promisiuni, și zdrențuită?, o țară în care toți au oferit promisiuni dar au vlăguit-o cum era și acest cetățean turmentat.
Din păcate nu pot să spun că arată altfel, nu pot să spun că simți sentimentul național și marea majoritate, sunt osteniți, obosiți, manipulați cu tot felul de imbecilități de la Tv, vorbesc fără să gândească, acuză fără sa aibe vreo dovadă, urăsc pentru că așa fac toți, dar nimeni…, nimeni nu vede cum se risipește țara.
Unde este mândria românilor de a fi liberi, sigur pe mitici în decursul istoriei nu prea i-a interesat libertatea pentru că
și-au cumpărat-o de la înalta poartă otomană, însă pe transilvăneni, crișeni și bănățeni i-a durut atât de tare lipsa acestui ideal încât s-au ridicat alături de Horea, Cloșca și Crișan împotriva nemeșimii care și hainele de pe români le luau.
Cum să mai ai demnitate umană când cel ce nu știe decât să asuprească și să domine, te înjosește până la starea de animal, de rob, cum să nu iei furca, toporul și ce-i mai găsi prin curtea casei tale ca să te răscoli, să-ți strigi of-ul și credința. Iar în vremea celor trei căpetenii ale răsculaților românii s-au simțit liberi chiar și pentru doar trei săptămâni. Lucrul acesta nu l-au uitat grofii.
Acum, uitându-mă în jurul meu nu văd decât osteneală și stres, agitație și ură, de parcă nu am fi toți români, sau poate că i-am lăsat pe cei ce nu iubesc țara să ne conducă. Zilele vor fi din ce în ce tot mai fierbinți, consilieri, primari, deputați senatori și alți hoaveri vor bloca proiecte doar pentru că partidul le dictează într-un fel, iar omul de rând care îi ține pe acești ingrați pe fotoliile lor călduțe, omul de rând tot sărac și năpăstuit va fi.
Oare de ar veni iar Avram Iancu să vadă ce a ajuns țara de pe urma minților smintite, ori ar intra iar în mormânt ori ar suna iar
munții Abrudului, chemând să stârpească acest cancer ce stăpânește România.
Știu, poate printre cei care citesc acest editorial îi bufnește râsul, păi mai mult de atât nu poate urca inteligența unora, sau un zâmbet sarcastic pentru că sunt de cealaltă parte a baricadei, a celor ce conduc, zicându-și „iar ăsta cu Iancu lui”. Nu domnilor… nu vă temeți, Iancu nu mai vine, dar băgați de seamă că în mentalitatea colectivă el nu a murit, și cine știe de unde apare un impuls de revenire, de trezire a poporului român și atunci n-or mai fi furci și topoare prin curți ci în mâinile lor plecând să plivească ogorul de prădători.
Sunt sigur că Dumnezeu nu ne vrea imbecili și proști, sunt sigur că vine vremea când legea talionului (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte) va suna și în Parlament și mai sunt sigur de un lucru, câta vreme străinii ne dau târcoale cu atât mai mult crește spiritul național în generația de azi pe care o blamați atât de mult.
Voi, care ați ajuns în funcții călcând peste cadavre, și chiar condamnând la moarte tineri polițiști ca să ajungeți unde…? Că în Rai dacă o să ajungeți domnule ex-ministu Oprea, vă promit că vă arunc cu mâinile mele afară pe geam.
Puneți oameni cinstiți și onești care-și iubesc țara și lucrează în poliție, să fie colectarii neputinței voastre, să dea amenzi pentru a susține bugetul, și ei săracii ce să facă, cu inima îndoită ies la drumul mare să mai prindă câte unul.
Deci, dragă Iancule, eu zic să nu mai vii, că ai tăi toți sunt plecați pribegi prin țări străine și nu o să mai găsești nimic din idealurile tale de la 1848, eventual câte un moț ce bântuie Abrudul să mai audă în codru ecoul glasului tău.
La Blaj în luna mai ai dat speranțe unui popor oropsit, ai adunat peste 40.000 de români cu două vorbe: „No Hai!”
No hai și acum să-i adunăm și să stârpim corupția și nemernicii din țară, de se mai poate.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni