USR vrea soluții perene și un oraș îngrijit

USR Arad a primit noi sesizări la Biroul Cetățeanului, referitor la situația spațiilor verzi adiacente râului Mureș. Zone unde iarba a rămas netunsă și faptul că lipsa apei a distrus panseluțele din ghivecele de beton sunt câteva din problemele raportate. O altă imagine neplăcută este creată de ghivecele de beton, în care au fost plantate panseluțe și care sunt amplasate în zona Belvedere. Din cauza căldurii și în lipsa apei, acestea au murit și s-au uscat, lăsând impresia de neîngrijit și de urât. Se impune fie înlocuirea lor și asigurarea îngrijirii necesare, fie înlăturarea.
„Semnalăm pe această cale autorităților să includă în programul de îngrijire integral Malul Mureșului, deoarece sunt mulți arădeni care aleg să se plimbe și în zonele mai îndepărtate de centrul orașului. Vegetația sălbatică, crescută în voie poate să conducă la probleme de genul alergiilor, atât de neplăcute în acest sezon. În ce privește decorarea orașului cu plante, trebuie ascultați specialiștii. Aceștia recomandă plante perene autohtone, mai estetice, în locul celor anuale, care sunt înlocuite an de an. Plantele anuale trebuie amplasate în ghivece, în zonele importante din oraș, pentru înfrumusețarea lor. Pentru zonele lipsite de um­bră sau cu risc de vandalizare, se impune plantarea de arbori. O altă problemă pe care am remarcat-o este diferențierea între zone, în special între centru și cartiere. Și acestea din urmă trebuie înfrumusețate, însă cu cap, prin utilizarea unor plante aspectuoase dar fără valoare mare, pentru a evita furtul și vandalizarea. Toate aceste soluții există, trebuie doar să fie luate în seamă și aplicate”, spune Ion Stan, vicepreședinte USR Arad.
(G.C.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni