Ziua Europei, sărbătorită la UAV

Ziua de 9 mai nu a fost trecută cu vederea de Universitatea Aurel Vlaicu Arad. În cursul zilei festive a fost ținută o întâlnire pentru studenții universității, unde s-au discutat despre importanța acestei zile. Prima care a luat cuvântul a fost decana facultății, Alina Ionescu, care a vorbit despre importanța sărbătoririi acestei zile: „La fel cum sărbătorim ziua României, așa ar trebui să sărbătorim și ziua Europei”. Acesta a încheiat prin a da un citat care îi aparține lui Jean Monnet, care a fost unul dintre fondatorii uniunii euro­pene: „Nu coalizăm state, noi unim oameni.”
Invitatul de seamă al întâlnirii a fost profesorul Pădurean Corneliu, care a vorbit atât des­pre Ziua Europei, cât și despre un alt eveniment important care este sărbătorit pe 9 mai, Ziua Proclamării Independenței de la 1877: „Ceea ce facem noi aici este un gest simbolic, ca să ne amintim de strămoșii noștri. Un rol important în istoria Uniunii Europene îl au tradițiile, de aceea trebuie să avem grijă să ne păstrăm tradițiile noastre. Uniunea Europeană se vrea a fii plină de diversitate și unitate, dar mai multe este diversitate decât unitate”. Acesta a povestit și despre originea numeliu de Europa, spunând: „Cuvântul de Europa se trage din Antichitate, din mitologia grecească. Europa era o prințesă foar- te frumoasă, de care s-a îndrăgostit Zeus. Acesta s-a prefăcut într-un taur alb, care a cucerit-o pe prințesă. Aceasta l-a încălecat, dar Zeus a dus-o pe insla Creta. Acolo, acesta a sedus-o, Europa dând naștere la 3 băieți. Pământul unde ea a fost așezată a luat numele ei, de Europa”.
Vorbind despre Ziua Proclamării Indepenței, acesta a mărturisit: „Fără acest act, Româ­- nia din anul 2018 nu ar fi fost la fel”.
Evenimentul s-a încheiat cu cuvintele profesorului Tărchilă Petru care i-a îndemnat pe ti­nerii studenți să nu părăsească țara lor natală, căci aceasta are nevoie de ei pentru a putea construi un viitor mai bun.
Ioana Puraveț

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni