Şofranul se poate cultiva cu succes şi la noi

Cel mai scump condiment din lume, şofranul, a început să răsară pe terenurile agricole din Gorj. Un spaniol, care a venit în România acum 12 ani, a decis să înceapă o cultură experimentală de şofran în ţara noastră, mai ales că preţurile de comercializare ale acestui condiment sunt ameţitoare în Europa: de la 8.000 până la 14.000 euro pentru un kilogram. De asemenea, ibe­ricul cultivă, în comuna Bustunchin, pe aproape 30 de hectare mure şi alţi arbuşti fructiferi, în cadrul unei cooperative agricole.
„Cultura de şofran a pornit întâmplător. Noi ne axăm pe cultivarea murelor. Acum un an am vrut să pornim acest experiment, să vedem dacă se poate cultiva şofran şi rezultatul a fost unul excepţional. Pământul din România e deosebit. Am pornit cu câţiva metri pătraţi, în prezent avem 1.000 mp. De pe această suprafaţă se pot obţine circa 2 kilograme de şofran uscat”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Guzman Aparitio. Pentru
realizarea condimentului, se recoltează cele trei stigmate roşii de la fiecare floare, acestea fiind ulterior uscate. „Perioada de recoltare este de circa 3 săptămâni, mai ales că şofranul apare în România mai repede cu circa 2 săptămâni decât în Spania. Se culege în fiecare dimineaţă, apoi se separă florile de stamine. Procesul de uscare durează cam 30 de minute”, a povestit spaniolul.
Investitorul iberic a înfiinţat şi o cooperativă în comună, în cadrul căreia fermierii care se asociază au posibilitatea de a cultiva arbuşti fructiferi, fie şofran, mai ales că spaniolul le asigură piaţa de desfacere. „Am observat că agricultura din România este, din pă­cate, foarte dezorganizată. Anul trecut am pus bazele acestei cooperative, iar până în pre­zent avem deja 45 de parteneri. Ne-am apucat de mure, avem în total circa 30 de hectare lucrate. Pământul în România este foarte bun, mai ales că putem lucra ecologic. Este o piaţă de desfacere foarte mare în Europa pentru aceste produse şi este păcat că fermierii români s nu profite. De exemplu, în România un kg de mure ecologice se vinde cu 10-13 lei. În Europa ajunge şi la 13 euro kilogramul”, a mai spus Guzman Aparitio.
De curând, spaniolul a depus şi un proiect de accesare a fondurilor europene prin PNDR, în valoare de 1 milion de euro, pentru realizarea unui spaţiu de depozitare, congelare şi etichetare.
„Ne dorim să ne extindem, vrem să ajungem până la 150 de membri. De asemenea, vrem să ne mărim şi suprafaţa cultivată cu şofran, să avem anul viitor 1 hectar”, a mai spus spaniolul.
Guzman Aparitio, care are o afacere asemănătoare în Spania de 25 de ani, susţine că îşi doreşte să vadă fermierii români lucrând în cadrul cooperativelor. „Eu încurajez pe toată lumea să înfiinţeze cooperative. Doar dacă lucrăm uniţi putem schimba piaţa de desfacere, să o facem fără intermediari. Avem această şansă, deoarece agricultura nu se va termina niciodată. Toată lumea trebuie să mănânce”, spune ibericul.
Originar din Orientul Mijlociu, şofranul este cultivat preponderent în Spania (La Mancha), Iran (cel mai mare producător), Grecia, Franța, Italia, precum şi în Măroc sau China. (stiriagricole.ro)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni