La Spitalul Judeţean, nu 1.820, ci 331 de angajaţi au primit salarii mai mici

Referitor la declarațiile apărute în mass-media centrală cum că la nivel de Spital Clinic Județean de Urgență Arad din 1959 de angajați la nivelul lunii decembrie 2016, 1.820 au avut scăderi salariale, precizăm următoarele: „Din to­talul de 1959 de angajați ai spitalului, în luna decembrie 2016 au suferit diminuări de salarii 289 de persoane comparând luna decembrie 2016 cu luna martie 2018.
În declarațiile doamnei ministru, cifra 1820 reprezintă numărul angajaților remunerați în luna decembrie 2016.
Cât despre declarațiile liderului de sindicat de luni, 7 mai, precizăm că 709 persoane au suferit dimi­nuări salariale aferente lunii martie 2018. Aceste diminuări au apărut datorită statului de plată rectifi­cativ aferent lunii martie 2018, iar în urma aplicării Legii 153/2017, numărul persoanelor cărora li s-a diminuat salariul pentru luna martie 2018 față de salariul din luna februarie 2018 este de 331“, se spune în comunicatul de presă al spitalului.
(C.P.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni