Inspectoratul Școlar Județean Arad desfășoară un proiect Erasmus internațional

Inspectoratul Școlar Județean Arad, alături de reprezentanți ai University of Thessaly, Volos- Grecia, Boon Unipessoal- Lda-Porto- Portugalia, Advancis Business Services- Lda – Porto – Portugalia și Stowarzyszenie Centrum Wspierania edukacji i przedsiebiorczosci, Rzeszów – Polonia, va desfășura în perioada 14 -15 mai 2018, o întâlnire de lucru în cadrul Proiectului „WaterWorldAdventure – Interactive eBook to improve the Ocean Literacy of Kids.” Întâlnirea va avea loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean Arad.
Acesta este un proiect co-finanţat de Uniunea Europeană, având scopul de a crea și de a pune la dispoziţia educatoarelor și părinţilor un eBook interactiv – eBook-ul Aventură în lumea apelor- pentru a îmbunătăţi cunoștinţele despre ocean ale preșcolarilor (3-6 ani).
Proiectul dorește să abordeze lipsa generală de resurse necesare implementării programelor educaționale referitoare la cunoștințele despre ocean, oferind contexte de învățare într-un format atrăgător pentru copii/elevi, ușor de utilizat pentru profesori/educatoare și ușor de măsurat la nivel european. De asemenea va fi realizat și un Ghid al facilitatorului pentru cadre didactice și părinți, pentru a-i ajuta să utilizeze la maximum oportunitățile oferite de carte.
În acest proiect sunt implicați copii de la mai multe grădiniţe din Arad care vor pilota cartea interactivă.
(I.P.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni