Finala Ligii Elitelor se depărtează de arădeni: UTA Under 17 – Viitorul Constanța 0-1

Echipa lui Sandu Gaica și Adi Ungur are parte de un adversar extrem de puternic, pe măsura ei, în semifinalele Ligii Elitelor. Bine așezată în teren, Viitorul Constanța a încercat să facă jocul pe terenul din Sânnicolau Mic, apelând rareori la mingi lungi, dar a dat peste o formație la fel de harnică și ordonată în joc. Puștii arădeni au fost susți­nuți în premieră și de galeria UTA-ei, care și-a anulat deplasarea la Oradea.
Astfel, nu putea rezulta decât o partidă extrem de echilibrată, cu puține faze de poartă. UTA a început mai bine, iar Miculescu l-a întins pe Șerban, portarul lotului național Under 17, cu un șut de la 8 metri. Arădenii au stat mai mult în suprafața de teren adversă, însă următoarea ocazie a aparținut, cu Ștefănescu reluând cu capul peste poartă. În minutul 27, portarul Șerban a fost aproape de o gafă mo­numentală, a scăpat pe sub picior o pasă acasă a lui Vlad, dar tot el a revenit și respins de pe linia porții. Chiar înainte de a se fluiera finalul primei părți, Grameni a executat o lovitură liberă de pe linia de 16, dar Zamfir a respins de lângă bara din dreapta sa. Gazdele au început în atac parte secundă, au pus presiune prin două faze fixe, dar tabela au deschis-o vizitatorii. Girsik a centrat de pe dreapta , Pitu a reluat în blocaj, dar mingea a sărit norocos la Muntean, care a marcat din apropiere. „Roș-albii” au reacționat printr-o lovitură de cap a lui Hrezdac ce a trecut prin fața porții, fără ca nimeni să intervină. Zamfir a evitat golul de 0-2, intervenind curajos la picioarele lui Girsik. Isac a avut șansa egalării în minutul 64, șutând puternic puțin pe lângă colțul din stânga portarului după o acțiune personală în careul advers.
A urmat un joc de uzură, cu câteva durități în special din partea oaspeților, dar „centralul” a fost destul permisiv. Forcingul de final al arădenilor a produs doar șutul din 14 metri al lui Tăședan, dar acesta a fost previzibil, pe centru și Șerban a reținut.
La 0-1, echipa lui Hagi ia o importantă opțiune la calificarea în finală, manșa secundă urmând să se dispute la finalul acestei săptămâni, la Ovidiu.
Formații:
UTA: Zamfir – Haloș, Salka, Vidican, Mohaci – Isac, Hrezdac – Dumitru, Miculescu (70 Cocriș), Merian (47 Gavrilă) – Nistor (82 Tăședan) .
Viitorul: Șerban – Georgescu, Ștefănescu, A. Vlad, D. Mureșan – Negrean (80+2 Sîrbu), I. Călin, Grameni, Girsik (68 Dumitrescu) – Pitu (78 Vultur), Muntean (80 Pocol).
Arbitri: Szabolcs Kovacs (Carei) – Tamas Kopriva și Zsolt Kopriva (ambii din Satu Mare)