170 de ani de la Marile Adunări Naţionale de la Blaj

„Pretenţiile noastre sunt sfinte pe cât de sfântă e dreptatea. Noi suntem gata a le apăra cu orice preţ”
Avram Iancu (1848)

Anul revoluţionar 1848 a rămas înscris cu litere de aur în Istoria Transilvaniei prin cele trei adunări populare de la Blaj în a căror organizare şi desfăşurare Avram Iancu a avut un rol primordial şi decisiv, istoric şi eroic.
„Să cerem”, „să pretindem”, „să luăm ce este al nostru” au fost cele trei teze discutate la Blaj în adunarea profesorilor, canonicilor şi studenţilor,finalizate în casa cancelistului Avram Iancu de la Tg. Mureş, în ziua de 26 martie, când toţi cei prezenţi au hotărât organizarea unei adunări populare în prima duminică după Paşti – 30 aprilie „ cu toţi cunoscuţii lor civili şi preoţi, studenţi sau ţărani, pe câţi îi va putea îndupleca să se afle la Blaj …”
Astfel că prima adunare politică a românilor ardeleni la Blaj are loc în ziua de 18/30 aprilie 1848 (ca avanpremieră la celelalte două), fiind numită „Adunarea din Duminica Tomii”, la care participau circa 5.000 de români, oameni care simt că a venit momentul libertăţii şi vin cu miile să-şi ceară drepturile. La un moment dat se face linişte, de undeva se aude tropot de cai şi sunete de tulnic. La scurt timp, 2.000 de moţi călări, îmbrăcaţi în straie ţărăneşti îşi fac apariţia în mulţime. „În fruntea coloanei înaintaşe călăreau alături pe doi cai superbi, Avram Iancu şi Ioan Buteanu. Cel dintâi, moţul din Vidra, bălan cu ochi albaştri ca şi azurul cerului, părea un Făt-Frumos din poveşti. Ortacul lui, viţă de voievozi maramureşeni cu faţa întunecată timpuriu de barba neagră ca peana corbului, părea un tânăr rege dac”.
Întruchiparea
conducătorului așteptat
„Voi sunteţi poporul!” Aceasta era deviza sub care Avram Iancu iniţiase adunarea, formulă concentrată a ceea ce exprimase Tudor Vladimirescu la Padeş în 1821: „Patria este norodul şi nu tagma jefuitorilor”, expresie valabilă şi în prezent după 200 de ani… Din primul moment, Iancu devine întruchiparea conducătorului aşteptat de generaţiile de ardeleni oropsiţi. „În figura lui, nu ştiai ce să desluşeşti mai întâi: blândeţea dintr-o icoană de apostol sau asprimea unui însângerat. Se îmbinau şi una şi alta şi privirile îi luceau vii ca o cercetare a inimilor ce se frământau spre lumină. Însufleţirea poporului era de nedescris”.
Adunarea începută în mod religios în Catedrala din Blaj a continuat în exteriorul ei în mod patriotic prin Simion Bărnuţiu care a arătat poporului ce se impune să se facă: ştergerea iobăgiei şi respectarea românilor ca naţiune. Deşi interzisă, această primă adunare a fost o reuşită naţională. Ea a însemnat doar o repetiţie pentru cea autorizată în luna mai, dar o repetiţie generală ca o garanţie pentru premiera propriu-zisă.
Aura unui erou național
Câteva săptămâni mai târziu, după ce aboliseră cu de la sine putere iobăgia în Munţii Apuseni (refuzând muncile pentru nobilime) 10.000 de moţi organizaţi de-acum milităreşte pe legiuni (ca armata romană) revin la Blaj, la Marea Adunare Naţională din zilele de 3/15 – 5/17 mai, desfăşurată cu participarea a 40.000 de oameni. În întâmpinarea lor iese tot Blajul: oameni de rând, profesori şi canonici laolaltă. În fruntea moţilor era însuşi Iancu „Ghineralul” (cum îi ziceau moţii) îmbrăcat în port popular alb: cu doloamă, cojoc, ceoareci, cizme, căciulă ,,rotilată” şi pistoale la brâu ,,…în faţa catedralei şi pe câmpul alăturat Avram Iancu a organizat o perfectă stea… aşa, dintr-o dată (într-o minută, cum spune Bariţiu) ca sub acţiunea unei baghete magice, peste 40.000 de oameni se orânduiesc în formă de stea uriaşă, cu despărţăminte regulate, într-o ordine perfectă”
Pretutindeni mulţimea îl sorbea din ochi, iar moţii călcând în urma lui erau tare mândri că îl urmează. Însoţindu-l pe jos cu prof. Nicolae Begnescu, renumitul ,,dascăl de cântări patriotice” din Blaj, intonau în gura mare cel mai drag marş al vremii: „Astăzi cu bucurie, românilor veniţi/ Pe Iancu în câmpie cu toţi să-l însoţiţi…” Astfel că numai în câteva săptămâni tânărul avocat de 24 de ani, şcolit la Cluj, avea deja aura unui erou naţional: „Uitaţi-vă pe câmp românilor, suntem mulţi precum cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari că Dumnezeu e cu noi !” tună vorbele lui Iancu. Cu lacrimi în ochi şi cu nădejde în suflet mulţimea răspunde : ,,Noi vrem să ne unim cu Ţara!”.
Un moment decisiv
al Revoluției din
Transilvania
În această atmosferă entuziastă şi eferveşcentă se desfăşoară cea de a doua Adunare populară – cea mai importantă. În prima zi, 15 mai, cei 40.000 de participanţi au ascultat sfaturi, cuvântări, îndemnuri fiindcă aveau încredere în cuvântul tribunilor. Simion Bărnuţiu („omul poporului”) proclamă:
„1. Adunarea să exprime dorinţa naţiunii române (aplaudat). Locul Adunării se va numi Câmpul Libertăţii.
2. Naţiunea română e pururea credincioasă împăratului.
3. Naţiunea română s-a declarat (proclamat) de sine stătătoare, parte integrantă a Transilvaniei, liberă, egală în drepturi.
4. Naţiunea română a depus jurământul de credinţă către împărat, patrie şi naţiune.
5. Se depune jurământul…”(de cei 40.000 de participanţi – n.n.).
A doua zi, 16 mai, se elaborează şi aprobă programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei. „Petiţiunea naţională” cum era denumit Programul revoluţiei, prin cele 16 puncte (articole) cuprindea o serie de obiective de natură politică, socială şi naţională concordante cu programele similare ale revoluţionarilor europeni. Semnalăm cu deosebită satisfacţie faptul că fiecare articol începe cu „Naţiunea română….” ceea ce denotă un impresionant spirit civic şi patriotic, înălţător şi fulminant.
A treia zi, 17 mai, s-a trecut la alegerea deputaţilor pentru Dietă (Cluj), a delegaţiilor la împărat (Viena), s-a constituit Comitetul Permanent al Adunării format din 25 de membri: episcop Andrei Şaguna – preşedinte, Simion Bărnuţiu – vicepreşedinte, Avram Iancu, Ioan Buteanu, Ioan Pipoş, Aron Pumnul, Al. Papiu Ilarian, Florian Micaş ş.a… membri. Au fost prezenţi şi reprezentanţi din Moldova şi Ţara Românească, care chiar s-au inspirat din documentele acestei mari adunări revoluţionare.
Deci, prin masiva participare şi prin manifestarea hotărâtă a dorinţei de libertate naţională şi socială, Marea Adunare Naţională de la Blaj constituie momentul decisiv, culminant al Revoluţiei din Transilvania. „Ca semnificaţie istorică adunarea de la Blaj s-a întipărit în tradiţia poporului român, a participanţilor la înfăptuirea ei şi a urmaşilor lor – pentru că la Blaj, spun ei «s-a şters iobăgia», «s-au ţâpat jos dijmele şi robota», „s-a îngropat iobăgia”.
„Uniune sau moarte”
Dar „Întrunită la Cluj în 29 mai 1848 Dieta (în care erau numai doi români) cu lozinca „uniune sau moarte” a votat uniunea Ardealului cu Ungaria. A mai votat desfiinţarea robotelor, dijmelor, foştii iobagi devenind proprietari liberi faţă de domnii de pământ. Din 18 iunie, iobăgia se şterge în tot Ardealul”– bineînţeles sub influenţa Adunării de la Blaj. Cu toate acestea, moţii nu au primit pădurile (singura lor avere) ca proprietate strămoşească, iar conducătorii lor au fost urmăriţi şi prigoniţi. S-a introdus „Statariul” ca justificare a opresiunilor, persecuţiilor, pedepselor, arestărilor şi a altor inumanităţi.
Refuză „uniunea”
cu Ungaria
În septembrie 1848, timp de mai multe zile (2/14 – 16/28) are loc a treia Adunare Naţională de la Blaj, la care ţăranii români în număr de 60.000 de mii vin înarmaţi cu lăncii şi unelte. „Constituită ca o nouă Adunare Naţională, adunarea din 25-28 septembrie dezbate mai întâi situaţia creată în Transilvania în vara anului 1848, ca urmare a măsurilor represive ale oficialităţii. Adunarea întocmeşte un «Memoriu al poporului român din Transilvania» adresat de data aceasta nu împăratului, ci parlamentului din Viena, considerat mai liberal şi deci mai receptiv la revendicările naţiunii române”. Şi de data aceasta rezultatul n-a fost pe măsura aşteptărilor poporului român.
Adunarea aceasta declară că nu recunoaşte „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria şi reafirmă revendicările din luna mai. Avram Iancu în fruntea a 6.000 de moţi înarmaţi şi
disciplinaţi cere încetarea persecuţiilor împotriva românilor şi refuză „uniunea” care ar fi însemnat dispariţia naţiunii române din Ardeal. Toţi participanţii s-au arătat gata să lupte alături de Iancu pentru cauza românismului. „Moţii considerau ordinele sale sfinte, inviolabile şi strâns obligatorii. El ştia să provoace, să stimuleze şi să întreţină necontenit simţămintele legăturii puternice şi ale iubirii prin fapte pururea noi. Apărea între ai săi întotdeauna mai strălucitor decât alţii, astfel că îl adorau ca fermecaţi, cu toate că ştia să-i ţină în frâu. Avea ceva în fiinţa lui, o ţinută inaccesibilă camarazilor săi, o grandeţe şi o dibăcie pentru care era numit Craiu de către aderenţii săi. Poporul său pătruns de zel religios îl socotea trimis de la Dumnezeu”.
Conducătorul „de facto” al Munților Apuseni
Începe formarea oastei populare sub conducerea lui Avram Iancu alcătuită din cele 15 legiuni, cuprinzând peste 150.000 de luptători îndrumaţi de prefecţi, tribuni, centurioni şi decurioni. Din toamna lui 1848 când îşi pregăteşte glotaşii pentru luptă şi până spre sfârşitul anului 1849, când cu lacrimi în ochi ultimii săi legionari depun de bună voie armele în faţa promisiunilor perfide ale împărăţiei habsburgice, în micul ţinut de pe plaiurile Apusenilor – Ţara Moţilor – românii îşi impun legea şi o apără cu arma în mână. Avram Iancu prin forţa armelor era conducătorul „de facto” al Munţilor Apuseni, vestea faptelor sale de vitejie, a calităţilor sale de lider şi a judecăţii sale drepte în momentele fierbinţi ale crâncenului război naţional (civil) de apărare, care-i opunea pe români trupelor „revoluţionare” (insurgenţi) invadatoare maghiare,a făcut repede înconjurul Europei, crescându-i prestigiul naţional şi internaţional.
„A fost atunci regiunea Munţilor Apuseni o ţară liberă? Da! Nu mai avea nici administraţie austriacă, nici maghiară. Nu aparţinea de fapt nici Austriei şi nici Ungariei. Această ţară nu numai că şi-a păstrat prin lupte grele libertăţile cucerite, dar a devenit curând speranţa de salvare a revoluţiei din răsăritul Europei”. Acesta este adevărul de necontestat !
Iată deci cum istoria ne confirmă faptul că Revoluţia din 1848 – 1849 pentru eliberarea din iobăgie a poporului român şi afirmarea existenţei lui la acelaşi nivel cu „naţiunile istorice” şi-a avut centrul ideologic, politic şi militar la Blaj.
„Adunarea Naţională din 15 mai poate fi socotită a eliberării naţionale şi sociale a poporului român. Cea din septembrie, a organizării rezistenţei armate. La adunarea din 15 mai au participat circa 40.000 de ţărani, lucrători şi intelectuali. La cea din septembrie, vreo 60.000. La adunarea din mai, oamenii au venit să asculte vestea izbăvirii din iobăgie şi servitute, neînarmaţi, cu gânduri paşnice. La cea din septembrie, foarte mulţi erau înarmaţi şi organizaţi milităreşte, veniţi pentru a asculta poruncile cu privire la modul de organizare şi de luptă. Cea din mai, a fost mai degrabă o adunare politică, iar adunarea din septembrie mai mult o tabără ostăşească – ţărănească, cei de faţă erau înarmaţi cu furci de fier, coase, securi, lănci. La adunarea din mai, tinerii au jucat rolul tribunilor politici, la cea din septembrie de comandanţi de oaste. În mai, conducătorii au îndemnat poporul la linişte şi ascultare, încrezători în puterea petiţiilor. În septembrie, aceeaşi conducători au îndemnat mulţimile la pregătiri de vitejie şi eroism”.
Dacă ziua de 15 Martie este considerată Ziua revoluţiei maghiare şi totodată Ziua maghiarilor de pretutindeni, atunci şi ziua 15 Mai ar putea fi considerată Ziua Revoluţiei Române şi totodată Ziua românilor/ardelenilor de pretutindeni!
Prof. Nicolae Cristea

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni