Vernisaj „Lumină și Jertfă” la Muzeul de Artă

Cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri (1918-2018), Muzeul de Artă Arad organizează, începând de astăzi, expoziția de artă Silviu Oravitzan „Lumină Și Jertfă”, care va reuni lucrări cu trimitere la simbolistica luminii spirituale, a jertfei și a martiriului.
Expoziția va avea loc în Sala „Ovidiu Maitec”, în perioada 15 mai – 29 iulie 2018. Vernisajul va avea loc începând cu ora 18.00, având ca curator pe Adriana Pantazi, din partea Complexului Muzeal Arad. Cuvântul de deschidere îl vor avea Radu Preda, din partea Universității Babes-Bolyai Cluj/ Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Marcel Tolcea, din partea Universității de Vest Timisoara.
Silviu Oravitzan, nume de referință pentru arta românească, dezvoltă un concept unitar, centrat asupra simbolisticii creștine: Cruce, Centru, Lumină. De mai bine de treizeci de ani, aceste teme majore ale creației sale sunt interpretate prin mijlocirea diferitelor medii de expresie (desen, pictură, sculptură), fiind prezentate publicului în spații laice (Palais des Arts – Marsilia, The National Museum of Catholic Art and History – New-York, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Timișoara, Espace Saint-Exupery – Paris, Institutul Cultural Român – Viena, Muzeul Național Brukenthal, Palatul Palffy – Viena, Muzeul Țăranului Român, Palatul Mogoșoaia, Muzeul Național al Banatului) și sacre (sculptură în lemn la reședința din Mănăstirea Nicula a Mitropolitului Bartolomeu al Clujului, iconostasul din biserica Schimbarea la Față din Cluj-Napoca). „Opera lui Silviu Oravitzan este însoțită de o considerabilă bibliografie redactată de istorici de artă, scriitori, teologi, filo­sofi. Adeseori, concepte des­prinse din universul livresc al autorului-scriitor interferează cu preocupările artistului de a recupera arhetipul la nivelul abstractizării, cu demersul său în aprofundarea simbolului, rezultatul constând într-un discurs subsumat filosofiei artei”, declară Adrianei Pantazi.
Ioana Puraveț

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni