Comisia pentru transporturi a dat undă verde pentru alimentarea vehiculelor electrice

Dezbaterile din şedinţa de ieri a Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor au condus la votul în favoarea adoptării proiectului de lege privind asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehicule electrice, cu modificări, semn că importanţa şi utilitatea maşinilor electrice începe să fie înţeleasă şi în ţara noastră, unde poluarea atmos­ferică depăşeşte limitele admise. „Rea­mintesc că în prima parte a anului, proiectul de lege a obţinut avizul favorabil al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi avizul nefavorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, care, evident, a justificat hotărârea sa prin faptul că «nu sunt bani». Schimbarea pe piaţa auto este inevitabilă, dacă luăm în considerare că vânzările de maşini electrice şi hibride au crescut cu peste 60% în primele trei luni ale anului 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme. Astfel, asigurarea infrastructurii alimentare pentru vehicule electrice trece de la «moft» la necesitate, iar proiectul de lege pe care l-am iniţiat vine în sprijinul acestui obiectiv. Acesta prevede ca, până la 31 decembrie 2020, autorităţile locale din localităţile cu peste 100.000 de locuitori să realizeze minim cinci puncte publice de reîncărcare, cu capacitate de alimentare de patru maşini fiecare; fiecare sector al municipiului Bucureşti să realizeze minim zece puncte publice de reîncărcare în fiecare sector, cu capacitate de alimentare de zece maşini fiecare; benzinăriile cu peste 16 pompe de alimentare să realizeze minim două puncte publice de reîncărcare cu capacitate de alimentare de două maşini fiecare. Conform procedurii parlamentare, proiectul de lege trebuie să mai primească avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi să fie dezbătut de Comisia pentru administraţie pu­blică şi amenajarea teritoriului şi Co­misia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor”, spune deputatul PNL , Glad Varga.
Adoptarea acestui proiect de lege ar conduce nu numai la realizarea rapidă a infrastructurii necesare vehiculelor electrice, tot mai numeroase şi la noi, dar şi la soluţionarea unor probleme de mediu, pentru care România riscă să intre în procedura de infringement.
(G.C.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni