Soț și soție suspectați de șantaj și fals informatic, săltați de DIICOT

Joi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate – S.C.C.I. Timişoara au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Arad, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic şi şantaj. „În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2017,doi suspecţi, soţ şi soţie, împreună  cu alte persoane, au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de câștiguri financiare, prin postarea de conturi false în mediul online, urmate de atragerea diferitor persoane în activități și discuții intime și de divulgarea datelor compromițătoare obținute de la persoanele cu care au relaționat în mediul virtual. În concret, la data de 10.01.2017, suspecţii  au  creat un profil fals pe un site de escorte, în vederea inducerii în eroare a persoanelor interesate de stabilirea de contacte, în vederea întreținerii de relații sexuale”, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara.  Suspecții au intrat în legătură cu mai multe persoane, între care și cu o persoană vătămată, cetățean american. În urma convorbirilor și activităților derulate în mediul virtual, suspecții au început să exercite presiuni asupra persoanei vătămate, în scopul remiterii diferitor sume de bani, sub amenințarea divulgării materialelor existente către familia persoanei vătămate și la locul de muncă al acestuia.  În acest mod, suspecții au determinat-o pe persoana vătămată să le remită, în mai multe tranșe, prin transfer bancar, sumele totale de 29.486  de  dolari și 2500 de euro. În data de 11.05.2018, suspecții i-au solicitat persoanei vătămate, plata sumei de 15.000 de euro, plătibilă în două tranșe, prima la data de 16.05.2018 iar a doua, la data de 16.06.2018.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni