Un sistem bolnav

Vrem sau nu vrem să recunoaștem, România zilelor noastre se confruntă cu un sistem bolnav. Și nu mă refer neapărat la „statul paralel și ilegitim”, cum le plăcea pesediștilor să spună, nici la „statul subteran”, și nici măcar la „statul vertical” pe care l-a servit arădeanul Florian Coldea. Nu. Mă refer la întregul aparat, la întregul sistem cu care este nevoit să se confrunte zi de zi omul de rând. Și da, aici sunt incluse și instituțiile de forță, și cele menite să împartă dreptatea, și Guvernul cu instituțiile sale subordonate, dar și partidele. Mai ales partidele. Că din cauza lor a ajuns să nu se mai înțeleagă om cu persoană, din cauza slăbiciunii unora dintre liderii lor, anumiți înalți func­ționari au ajuns să spună „Noi suntem statul” și să acționeze în consecință, încercând să eludeze controlul democratic la care sunt supuse. Din cauza faptului că președintele nu poate accepta o coabitare pașnică cu Guvernul, Curtea Constituțională a devenit un arbitru între Putere și Opoziție la care se apelează tot mai des, din ce în ce mai des, iar din cauza slăbiciunii Opoziției Parlamentare, Parchetul devine un fel de bau-bau al guvernanților. N-au fost în stare liberalii și useriștii să obțină un rezultat mai decent la ultimele alegeri parlamentare. Nu-i bai. A intrat Direcția Națională Antico­rupție în joc pentru a pune și mai multă presiune pe Guvernul Grindeanu în cazul scandalului care a urmat după apariția Ordonanței 13, o ordonanță care, dacă mă întrebați, nu ar fi trebuit să fie dată. Dar nici procurorii nu ar fi trebuit să își aroge un rol pe care nu îl au, acela de a cenzura activitatea Executivului. Acum, se încearcă folosirea lor din nou, pentru a interveni în disputa între Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, pe de o parte și Klaus Iohannis, pe de altă parte, cu privire la mutarea Ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. Din punctul meu de vedere, ambele părți au dreptatea lor. Având în vedere că Israelul are și el dreptul să-și stabilească capitala în orice oraș vrea, la fel ca orice alt stat suveran din lume, având în vedere decizia luată de Administrația Trump de a muta Ambasada SUA, intenția lui Dragnea pare de înțeles, chiar dacă este mânat și de alte interese. Totul este însă ca celelalte interesele să nu prejudicieze interesele Statului Român. Pe de altă parte, președintele are un rol determinant în politica noastră externă, astfel încât o eventuală mutare a Ambasadei nu se poate face peste capul lui. De aici însă, până la plângerea penibilă, pardon, penală, făcută de Ludovic Orban este cale lungă. Nu de alta, dar Israelul nu este o putere adversă, ci este probabil cel mai influent aliat al principalului nostru… aliat, SUA, astfel încât acuzațiile de înaltă trădare par cam ciudate, ca să nu zic altfel. Și unde mai pui faptul că riscăm să ajungem până acolo încât anumiți procurori să stabilească dacă este potrivit sau nu să ne mutăm Ambasada de la Tel Aviv și chiar să schimbe un guvern, bun sau rău, nu contează.