Sfinții Împărați Constantin și Elena, cinstiți la Mănăstirea Arad-Gai

Luni, 21 mai 2018, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopie Aradului a fost prezent la Mănăstirea ,,Sfântul Simeon Stâlpnicul” din cartierul arădean Gai. Cu acest prilej, Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica nouă a mănăstirii, împreună cu Părintele Protos. Macarie Deleu, duhovnicul mănăstirii, Pr. Vasile Chindriș de la Parohia Variaș, Pr. Iulian Botezatu de la Parohia Șiria, Arhid. Mircea Proteasa și Arhid. Gheorghe Lehaci, în prezența obștii monahale de maici, în frunte cu maica stareță monahia Ecaterina Joldeș și a pelerinilor veniți la sfânta slujbă.

La momentul rânduit, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre rolul pe care l-au avut cei doi împărați în istoria Bisericii creștine: Constantin ca și protector al Creștinismului iar mama sa Elena, mare sprijinitoare a locurilor sfinte prin zidirea de biserici în cele mai importante locuri ale activității pământești a Mântuitorului (Sfântul Mormânt, Biserica Nașterii din Betleem etc). La final, Preasfinția Sa i-a felicitat pe cei care poartă numele celor doi mari sfinți.

Preasfințitul Părinte Emilian a împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului mulțimea de credincioși, tineri și vârstnici, care s-au pregătit și au primit dezlegare pentru aceasta.

Protos. Iustin Popovici

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni