Cermeiul trăiește periculos după egalul cu Deva! Nistor: „Stăm la mâna rezultatelor, dar sunt optimist”

Cea de-a doua victorie a returului nu a venit pentru Lunca Teuz Cermei nici în derby-ul suferinței cu CNS Cetate Deva, iar norii negrii nu au dispărut din Țara Sămădăilor. Deși au avut un început perfect de meci, cu golul lui Sulea din minutul 6 și alte faze bune de poartă, „alb-roșii” au scăzut treptat ritmul, iar când Nistor și-a lăsat echipa în zece lucrurile s-au complicat și mai mult.
În cele din urmă, partida s-a terminat la egalitate, iar scenariile din ultima etapă nu le face prea liniștit somnul cermeianilor.
„Am început bine, am dat gol repede, am jucat cu pase scurte, în viteză. Practic, am avut meciul în mână, dar, din păcate am luat două <<galbene>> de joc și mi-am lăsat echipa în zece. Trebuia să reacționez, altfel scăpam jucător la fiecare dintre cele două faze. Băieții au rezistat cât au putut, din păcate am scos doar un punct și stăm la mâna rezultatelor din ultima etapă. Îmi asum greșelile, dar nu am avut altă variantă. Totuși, e greu de crezut ca în ultima etapă Giarmata va bate Lugojul, iar Hermannstadt II va câștiga la Deva. Noi, din păcate, jucăm în Valea Jiului, iar Șirineasa nu își poate permite să piardă puncte pentru că au litigiul cu folosirea juniorilor și, probabil, va fi depunctată. Dacă se întâmplă asta, Reșița poate profita de un eventual pas al lor în meciul cu noi. Oricum, rămân optimist că vom evita retrogradarea”, a spus căpitanul Nistor, care a urmărit a doua repriză în gura vestiarului după eliminarea suferită în minutul 41.
CNS Cetate Deva și-a rezolvat în mare măsură prezența și în ediția viitoare a Ligii a III-a. Totuși, există și o variantă în care, formația „alb-albastră” poate cădea, dar ea e legată de cel puțin un rezultat de egalitate al Cermeiului în Valea Jiului. Și, binețeles, de un eventual eșec acasă, cu Hermannstadt II. „A fost o partidă încrâncenată, miză fiind destul de importantă. La acest scor, matematic, noi nu mai avem probleme. Am controlat partida cap-coadă, ei s-au bazat doar pe mingi lungi, iar la una dintre ele, Sulea, un atacant de clasă, a reușit să și marcheze. Am jucat cu trei copiii în atac, am fost precauți la contraatacurile adverse. Am încercat o posesie prelungită, am căutat omul în plus la mijloc și ne-am atins scopul. Am avut mai multe ocazii, în opinia noastră meritam și un penalty, dar ăsta este fotbalul. Când există tensiuni, nu ai claritate în exprimare. Felicit băieții pentru atitudine și dăruire, felicit și echipa gazdă, o echipă tânără, cu jucători va­loroși și un antrenor bun. Sper că ne vom întâlni și în sezonul următor de Liga 3-a. Mai avem o partidă cu Hermannstadt, vom juca corect, la victorie. Le promit prietenilor de la Cermei că vom face tot ce putem să câștigăm. De altfel, toate partidele le-am tratat la victorie, nu ne interesează jocurile de culise”, a menționat Sorin Cornea, antrenorul principal al devenilor.