Zilele Academice Arădene au ajuns la a XXVIII-a ediție

Conferința Internațională „Zilele Academice Arădene“, ediția a XXVIII-a, a devenit un forum deschis spre creativitate și ino­vație științifică și constituie, pentru comunitatea academică a Universității, un oma­giu adus tuturor celor care au contribuit, prin fapte și realizări, la dezvoltarea presigiului Universității de Vest „Vasile Goldiș”, la nivel național și internațional.
„În acest an s-au înscris cu lucrări științifice un număr de 450 de cadre didactice, studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători care vor susține 478 de comunicări științifice, în cadrul conferin­țelor internaționale, simpozioane și workshop-uri științifice și pe secțiuni, unde și foarte mulți invitați din străinătate, dintre care amintesc Italia, Rusia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria, repre­zentați ai unor universități de prestigiu”, a declarat prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, pre­ședintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
Vor fi prezentate în cadrul simpozioanelor la nivel de facultăți și pe secțiuni științifice de lucrări:
-278 de lucrări pe secțiuni ale cadrelor didactice și ale cercetătorilor
-200 de lucrări științifice ale studenților, masteranzilor și doctoranzilor
Una dintre temele majore ale acestei ediții este Centenarul Marii Uniri, multe dintre lucrări urmând a se axa pe acest subiect, cât și pe importanța lui Vasile Goldiș în cadrul Marii Uniri. Toate aceste lucrări vor fi publicate în revistele de specialitate cotate în baze de date internaționale.
Pe lângă aceste conferințe și simpozioane, se vor desfășura și competiții sportive de cross, volei pe plajă și fotbal în sală, organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Facultatea de Fizică și Sport.
Instituirea Zilelor Academice Arădene, în urmă cu 28 de ani, în luna mai, când s-a înființat Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad, a avut realizări științifice deosebite, În prezent se derulează proiecte de cercetare științifică cu parteneri și universități apreciate pe plan internațional.
(I.P.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni