Părintele Iacob Bupte, fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului, a fost înmormântat

Duminică, 27 mai anul 2018, în ziua Praznicului Pogorârii Sfântului Duh, biserica cu hramul ,,Nașterea Domnului ” – Parohia Micălaca Veche II din Arad a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de preoți, credincioși, oficialități centrale, județene și locale care au venit să înalțe rugăciuni pentru odihna sufletului celui ce a fost, vrednicul de pomenire părintele Iacob Bupte, trecut la cele veșnice în data de 24 mai 2018.

În această zi de Praznic al Rusalilor, în biserica parohială din Micălaca Veche, unde vrednicul părinte a fost paroh peste 37 de ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul- Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de aproximativ 50 de preoți și diaconi din întreaga Eparhie a Aradului și din alte Eparhii, au oficiat slujba de înmormântare a părintelui iconom-stavrofor Iacob Bupte, fost vicar-administrativ al Eparhiei Arad. La slujba de înmormântare au participat și oficialitățile centrale și locale, primarii localităților vecine, reprezentanți ai altor culte și sute de credincioși, astfel încât biserica a devenit neîncăpătoare.

La finalul slujbei precum și în serile de priveghere, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat contribuția părintelui Iacob Bupte la bunul mers al vieții bisericești din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului, scoțându-i în evidență virtuțile și calitățile care l-au caracterizat în viață, transmițând, totodată mângâiere și nădejde familiei îndoliate.

Preaonoratul părinte Flavius Petcuț, protopop al Aradului, a prezentat viața și activitatea părintelui Iacob pe parcusul celor 72 de ani cât i-a rânduit Bunul Dumnezeu să trăiască pe acest pământ:

Părintele Iacob Bupte s-a născut la data de 07 decembrie 1945 în localitatea Moroda din Județul Arad, cursurile școlii primare și generale le-a urmat la Școala Generală din localitatea natală; a fost licențiat în Teologie la Institutul Teologic din Sibiu. În anul 1968 se căsătorește cu doamna preoteasă Iosana, Dumnezeu binecuvântându-le căsnicia cu două fete, Cristina și Iuliana. A fost hirotonit preot pe seama Parohiei Chișlaca, Protopopiatul Ineu la data de 27 octombrie 1968, de către PF Părinte Patriarh Teoctist, pe atunci episcop al Aradului. Între anii 1972-1979 a fost preot în Parohia Târnova, iar din anul 1979 până în prezent a slujit la Parohia Micalaca Veche. Din 1 noiembrie 1980 până în anul 2013 a fost consilier economic și vicar administrativ la Centrul Eparhial Arad.

Trupul neînsufleţit al părintelui Iacob a fost apoi luat şi purtat pe braţe de preoţi în procesiunea de înconjurare a bisericii, după care, cortegiul funerar s-a deplasat spre Cimitirul Parohial din Micălaca-Arad, acolo unde a fost depus trupul părintelui spre odihnă veșnică.

În cea de-a doua seară de priveghe alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului s-a aflat și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, care în cuvântul plin de emoție, transmis celor de față, a conturat personalitatea vrednicului și jertfelnicului slujitor al lui Hristos, preotul Iacob Bupte, de pe vremea când au fost amândoi membri în cadrul unui important proiect european proiect transfrontalier ce a adus și modernizarea parcului ce împrejmuiește Biserica „Nașterea Domnului” din Micălaca Veche. Ierarhul a menționat că și-ar fi dorit să mai slujească împreună cu părintele în biserica unde de atâtea ori l-a invitat și care acum se inveșmântează în chip deoesbit și cu pictură, însă Bunul Dumnezeu a rânduit ca părintele Iacob să plece spre veșnicie în mod neașteptat. Dumnezeu să îl ierte și să îl așeze în rândurile drepților!

 

Iustin Popovici

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni