Crimă urmată de sinucidere

  • Un bărbat din Vârfurile şi-a lovit soţia cu ciocanul în cap şi a înjunghiat-o în inimă
  • Şi-a ucis soția și apoi a intrat cu mașina sub un TIR
  • Poliţiştii nu au găsit urme de frânare
  • Impactul i-a fost fatal.

Tragedie fără margini în comuna arădeană Vârfurile, unde un bărbat și-a ucis soția după care și-a luat viața.
Se pare că bărbatul și-a dus copilul la școală, vineri dimineața, după care a mers acasă, unde a lovit-o pe soția sa cu ciocanul în cap, și a înjunghiat-o în inimă. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a plecat apoi la drum, spre Brad, iar în localitatea Târnava de Criș, din județul Hunedoara, a acce­lerat și a intrat pe contrasens, în coliziune cu un TIR. Impactul i-a fost fatal. Polițiștii nu au găsit urme de frânare la locul accidentului.
Potrivit glasul-hd.ro, un accident mortal s-a produs vineri dimineață, pe DN 76, în comuna Vața de Jos (localitatea Târnava de Criș). O mașină condusă de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a intrat direct într-un TIR. Martorii susțin că șoferul autoturismului, care venea din direcţia Arad-Brad, nu a pus deloc piciorul pe frână, la fața locului neexistând urme de frânare. Potrivit unor surse, soția bărbatului a fost găsită decedată, în locuința lor din comuna Vârfurile, județul Arad. Aceasta avea 30 de ani și a fost înjunghiată cu un cuțit în piept. Principalul suspect în acest caz este chiar soțul femeii.
Una dintre ipotezele după care merg anchetatorii este o crimă, urmată de o sinucidere. „În data de 25.05.2018, în jurul orei 10.00, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Vârfurile, judeţul Arad, în timp ce conducea un autoturism pe DN 76, în comuna Vaţa de Jos, din direcția Arad-Brad, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autotren care circula regulamentar din direcţia Brad- Oradea şi care era condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Ciuruleasa, judeţul Alba. În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului autoturismului”, a declarat pentru glasul.hd.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Claudia Gavra

Voicu Sida

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni