De la spiritul civic la implicarea politică

Activitatea politică în Arad, raportată la partide, este simplă. PNL şi PSD, ceva USR, nişte ALDE la butonieră, UDMR cel clasic şi… cam atât. Poate un pic de PMP, dar care fără Băse e ca şi mort. Vorbesc de partide relativ consacrate, capabile să se bată cu şanse reale pentru funcţii de primar şi consilier. Cu alte cuvinte, câţiva oameni care sunt sau pot fi factori decizionali.
Această clasă politică arădeană este, în general, demonizată, arătată cu degetul şi, de cele mai multe ori, pe bună dreptate. Cu tot regresul mass-media din judeţul nostru înregistrat acum vreo 15 ani, care a adus cu sine o mai slabă informare a arădenilor, acum asistăm la un nou avânt tehnologic, dat de mediul virtual. Ca să rămânem în specific, în ultimii 5-6 ani s-a diversificat oferta on-line de ziare. În plus, reţelele de socializare, în special Facebook, au eliminat graniţele informării, mai ales în mediul urban. Ostracizarea clasei politice, indiferent de culoarea ei, devine astfel mult mai simplă, mult mai la îndemâna fiecăruia.
Am făcut această dublă radiografiere, a clasei politice şi a societăţii civile active deopotrivă, pentru a sublinia câteva aspecte. În primul rând, vrem or nu vrem, actualul sistem social presupune că deciziile sunt luate de clasa politică, una aleasă democratic, prin votul popular. Deci, clasa politică, oricât de ostracizată este, oricât de malefică pare, este cea care ia deciziile. Iar votul popular este cel care formează clasa politică. Acestea sunt regulile democraţiei. Dilema care mă bântuie este că, dacă tot avem o clasă politică ostracizabilă – aşa cum văd în ultimii doi-trei ani în spaţiul public, în special pe Facebook – de ce nu încercăm s-o schimbăm? Noi, ăştia mulţi… Sau, ca să merg mai spre miezul problemei, de ce acei foarte mulţi contestatari ai clasei politice nu se implică mai mult decât acele reproşuri pe care le găsim în postările lor?
Intuiesc un răspuns pentru ambele întrebări (retorice, desigur). Primul răspuns ar fi: „Şi pentru ce să mergem la vot, că şi-aşa n-avem cu cine vota”. Contraargumentul ar fi în a doua întrebare, adică să se implice unii dintre cei care critică şi să candideze. Astfel, să ofere „boborului” o varietate mai mare decât cea existentă acum. Şi, ca să dau un argument la un eventual răspuns pentru cea de a doua întrebare, care răspuns ar fi următorul „Dar unde să ne implicăm, că n-avem loc de actualii”, au apărut şi alte partide. Ar fi cel Neoliberal, cel al lui Ponta, e oportunitatea numită USR, un partid credibil şi cu viziune, mai e Dreapta lui Angel Popescu, e în stare de hibernare dar pasibil să fie trezit şi partidul „Mândri că suntem Arădeni”. Am dat câteva exemple, dar aş putea aminti şi de Mişcarea lui Cioloş.
Deci, oportunităţi ar fi. Doar implicare să fie. Uneori s-a şi încercat. De USR am amintit şi e un proiect încă viabil. A mai încercat Claudiu Cristea, cu un alt proiect tip USR, numit URR. Din păcate n-a prins. A încercat, ca „persoană fizică”, şi Sebastian Bulumac. Eşecul, însoţit de oprobiul unora, l-a făcut pe Bulumac să dea îndărăt şi să se rezume la critici în spaţiul public. În rest…
Aradul a dat dovadă de spririt civic întotdeauna. Unul caritabil, sufletesc, chiar cu sprijin financiar consistent. Dar, pentru a reforma clasa politică trebuie ceva mai mult, şi anume implicare. Din păcate, din nou din păcate, cu atâţia oameni „de bine”, care critică clasa politică, dar stau pe margine, spărgând din seminţele înţelepciunii administrative, nici nu mă miră că avem aşteptări mari şi speranţe puţine. Pasul de la spiritul civic la implicare e, totuşi, prea mare pentru mulţi…