Poetul Dacian Don îşi lansează primul său volum: „Poeme de Alcov. Candidoze“

Sala „Concordia“ a Biblio­tecii Judeţene „A. D. Xenopol“ Arad va fi gazda, în această săptămână, unui moment cultural de excepţie. Este vorba despre lansarea volumului de debut intitulat „Poeme de Alcov. Candidoze“ al poetului şi jurnalistului arădean Dacian Don. Întâmplarea literară va avea loc vineri, 1 iunie a.c. începând cu ora 18,00.
Dacian Don s-a născut la 17 septembrie 1977, în Arad. A studiat la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială-specialitatea Psihopedagogie Specială din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu“ Arad.
În prezent este jurnalist la „Critic“ Arad.
Până la apariţia cărţii de faţă, a publicat poezie în Revista ARCA Arad a Uniunii Scriitorilor din România şi în volumul colectiv al Cenaclului Literar „Luceafărul“ Arad – „Antologie semi­- centenară“. În anul 2015 a obţinut Premiul I la Concursul Naţional de Poezie dedicat lui Mihai Eminescu, concurs orga­nizat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bucureşti (preşedintele juriului, Horia Gârbea).
Volumul de poezii „Poeme de Alcov. Candidoze“ şi auto­rul lui, Dacian Don vor fi prezentaţi de poetul şi eseistul Vasile Dan, preşedintele Uniunii Scrii­torilor din România – Filiala Arad, de poetul şi criticul Petru M. Haş precum şi de Cristina Duma, moderatorul şi amfitrionul manifestării.
Laura Bordaş şi Marius Bordaş vor prezenta un moment de muzică folk.
La urmă de tot (învingându-şi emoţiile), poetul Dacian Don va recita câteva poeme şi va oferi autografe pe cartea sa.
Alina Iliescu

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni