Donald Trump şi Shinzo Abe au convenit să aibă o întrevedere

Preşedintele american Donald Trump şi premierul nipon Shinzo Abe au discutat la telefon despre Coreea de Nord şi au confirmat că se vor întâlni înainte de potenţialul summit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, a anunţat Casa Albă printr-un comunicat, relatează Mediafax.
Comunicatul Casei Albe menţionează că Trump şi Abe au „afirmat scopul comun de a obţine denuclearizarea completă şi permanentă a Coreei de Nord”.
Liderul de la Casa Albă a anunţat săptămâna trecută că va renunţat la întrevederea cu Kim Jong-un, care era planificată să aibă loc în Singapore, pe 12 iunie, declarând ulterior că oficialii americani şi nord-coreeni se vor întâlni pentru a discuta detaliile întâlnirii.
Duminică, reprezentanţii ame­ricani şi nord-coreeni s-au întâlnit în zona demilitarizată Panmunjom, aflat la frontiera între cele două Corei. O altă echipă de oficiali americani a călătorit la Singapore pentru a discuta cu ofi­- cialii nord-coreeni, a mai anunţat Casa Albă.
Casa Albă nu a oferit mai multe detalii privind întrevederea între Trump şi Abe, însă ambii vor participa la summitul G7 între marile puteri industriale, care va avea loc între 8 şi 9 iunie în Canada.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni