Hemoragia de pământ

Deşi este cam târziu, ca să nu spunem prea târziu, se pare că ne-a mai revenit mintea la cap. Se vrea oprirea ,,hemoragiei“ de pământ. Avem şi instrument. Potrivit Comisiei Europene, statele membre au dreptul să restricţioneze vânzările de terenuri agricole pentru a prezerva comunităţile agricole şi pentru a promova o agricultură sustenabilă. Drept urmare, zilele trecute, în Comisia pentru Agricultură din Senat s-a promovat o iniţiativă legislativă „care stabilește măsurile de reglementare a vânzării terenurilor agricole, bun național și european, singurul care nu poate fi multiplicat sau repliat. De mai
bine de 10 ani, acest bun național a fost folosit cu predilecție în interes imobiliar speculativ, iar acest fenomen trebuia stopat. În România s-au vândut milioane de hectare de teren agricol, ajungându-se ca unele dintre acestea să fie tranzacțio­nate succesiv chiar și de 10 ori”, a declarat senatorul Lucian Trufin, secretarul Comisiei pentru Agricultură din Senatul României. Altfel spus, să se salveze ce se mai poate salva.
De un sfert de secol pământurile s-au tot fărâmițat, cei mai mulți dintre fermieri practicând o agricultură de subzistență. Viaţa şi trecerea anilor a adus scăderea puterii lor de muncă. Şi în final au vândut. Alţii au adunat hectar cu hectar. Şi s-a ajuns unde s-a ajuns. De unde plecăm? Acum, mai bine de 30% din suprafața agricolă a țării este în proprietatea capitalului străin. Și, în general este vorba de pământurile cele mai bune. Dacă oamenii, adică proprietarii inițiali au vrut să vândă, este treaba și dreptul lor. Este o altă discuție modul în care a fost gândită, făcută și aplicată legea iniţială. Dar chiar și așa, în cazul unei dorinţe de vânzare era absolut normal ca statul să fi avut dreptul de preemțiune. Și astfel omul se alegea cu banii, mult mai aproape de valoarea reală, iar statul obținea o importantă resursă și anume pământul. Iar dacă privim lucrurile din perspectiva celor 80 de milioane de suflete, potențial , dar niciodată hrănite de către agricultura noastră, motivul ar fi fost și mai bun. Cu banii obținuți se puteau finanța, fie și parțial, o serie de investiții de maxim interes pentru țară.
Dar să nu ne uităm foarte departe. La unguri nu este voie să se vândă terenuri agricole unor străini, la sârbi doar în condiții foarte restrictive şi cumulative şi doar până la două hectare. Bine, sârbii nu sunt în UE, vor spune cârcotaşii. Dar maghiariii sunt. Şi cu toate sancţiunile pe care le primesc, este mai rentabilă politica lor. Pentru ei. Astăzi deja există riscul de concentrare a unor suprafeţe foarte mari de teren, care poate conduce la alte probleme în viitor. Acum ne-am cam vrea pământul înapoi. Numai că „hemoragia“ este deja puternică. Marile „felii“ s-au cam… dat. În prag de centenar, România este şi mai mică. Sigur, harta tot așa arată. Nimeni nu ia pământul cu roaba și lasă o gaură neagră. Doar că, România este mai cu… picățele, ca un caşcaval cu găuri. Insule mai mici sau mai mari, din cele mai bune terenuri agricole , păduri și alte proprietăți cu potenţial, sunt de facto înstrăinate. Şi, ca să nu încheiem sumbru, este totuşi pozitiv că se încearcă, dacă nu stoparea, măcar reducerea hemoragiei de pământ.