UTA 2010 și Atletico 2008, medaliate cu aur la Junior’s Cup Țara Hațegului

Echipele arădene de juniori s-au comportat excelent la puternicul turneu de la Hațeg (județul Hunedoara), rezervat grupelor de vârstă 2007, 2008, 2009 și 2010. Având ca și adversare alte 80 de grupări din țară, palmaresul formațiilor din orașul nostru a fost: două medalii de aur (UTA 2010 și Atletico 2008), una de argint (UTA 2009) și două de bronz (UTA 2007 – antrenor Cristian Țigan și Viitorul 2009 – antrenor Flavius Pavel).
Elevii lui Nistor și Polgar
s-au bătut pentru trofee la două grupe de vârstă
Generațiile 2009 și 2010 ale UTA-ei, ambele antrenate de Alexandru Nistor și Norbert Polgar, s-au întors cu trofee de la Junior’s Cup Țara Hațegului ediția 2018.
La 2009, roș-albii au mers excelent în grupă: 5-0 cu Galaxy Timișoara, 17-1 cu Dacia Orăștie și 6-0 cu Alba Iulia. În sferturi, UTA a trecut de Hațeg cu 7-1, iar în semifinale i-a învins pe Viitorul Arad cu 2-1. În ultimul act, arădenii au fost învinși de Poli Timișoara, 3-5, și au luat medaliile de argint. Efectivul utist i-a reunit pe Alex Remetea, Timotei Vârvoreanu, Max Crăciun – Luca Dehelean, Ianis Drăgușin, Matei Brad, Marco Tănăsie, Denis Pop, Roland Sabău (cel mai bun jucător la această categorie), Luca Zachar, Denis Ile (golgeterul întrecerii, cu 17 goluri), Petrică Orodan, Dominic Ila, David Anca, Răzvan Cioară, Mihai Vălean.
La 2010, în faza grupelor, UTA a avut traseul următor: 10-0 cu Aurul Brad, 6-0 cu Drobeta Turnu Severin și 1-2 cu Școala de Fotbal ”Sorii” Lupeni. În sferturi, victorie cu Pandurii Târgu Jiu, 3-2, apoi a venit un 3-0 cu Galaxy Timișoara. Triumf în finală, 4-3 cu Dinamo București, iar medaliile de aur au ajuns la UTA.
Nistor și Polgar au contat pe Cristian Sfârâilă (cel mai bun portar al turneului) – David Boca, Vlad Remetea, Elias Oprea-Pelău, David Burtă (cel mai bun jucător al turneului), Raul Vârciu, Rareș Aslău, Bădrăgan Rareș, Luca Buțiu, Sebastian Circoi. „Le mulțumim copiilor, părinților și clubului. A fost un turneu reușit, cu condiții foarte bune de cazare și joc”, spun cei doi tineri antrenori utiști.
Cele două echipe se pregătesc pentru un turneu Reșița, vineri și sâmbătă. Apoi, weekendul viitor, urmează Cupa de Vară 2018.
„Galben-negrii” lui Diarra au revenit de două ori în finala cu Luceafărul „U” Cluj
Pe primul loc la Junior’s Cup Țara Hațegului au mai urcat și fotbaliștii de la Atletico Arad 2008. „Galben-negrii” s-au duelat în ultimul act al competiției cu combinata Luceafărul – Universitatea Cluj, pe care au învins-o cu 5-2. „Băieții au fost conduși în două rânduri, dar au avut puterea să revină de fiecare dată și să câștige clar finala. Am copii cuminți și talentați în echipă, care au înțeles că fără muncă și sacrificiu nu pot ajunge departe în fotbal. După asta m-am ghidat și eu în cariera mea de fotbalist, nu degeaba am fost 6 ani în loturile de juniori și tineret ale celor de la Inter Milano. Îi felicit pe băieți pentru acest trofeu important, având în vedere că am avut ca și adversari echipe destul de tari din toată țara, ca Dinamo sau CSȘ Drobeta Turnu Severin”, spune Addoulaye Diarra, antrenorul celor de la Atletico.
Davian Contra, David Berar, Cristian Bota, Ionuț Buza, Nicolas Baias, Luca Bundik (cel mai bun jucător al turneului), Deyan Leș (golgheterul turneului), Andrei Popa Leca, Patrick Schreiber, Tanno Aslău, Andrei Bokse, Alexandru Iordăchescu și Alexandru Vid a fost lotul campionilor la categoria de vârstă 2008, la Hațeg.