Maria Lucan a… scris poezie pe pânză, la Turnul de Apă

La finele săptămânii trecute, la Galeriile Turnul de Apă, în faţa unui public foarte numeros, a avut loc vernisajul expoziţiei artistei plastice Maria Lucan. De formaţie economist, aceasta a descoperit pictura ca pe un hobby în urmă cu doi ani. De atunci, a evoluat continuu, lucrările sale întrunind frumoase aprecieri pentru „dinamism, originalitate și cromatică“. Fiind o iubitoare a artelor în general, Maria Lucan a găsit un numitor comun între poezie și pictură, toate acestea materializându-se într-o frumoasă simbioză în cele 37 de picturi expuse. De altfel şi numele lucrărilor poartă nume sugestive precum: Inocenta, Meditație, Similitudine, Geneza, Deschidere, Natura Emoții, Euforie, Himere, Suflet, Umbre, Iluminare.
Despre toate aceste „metafore în culori“ au vorbit prof. Horia Truţă, Kertesz Estera, vicepreşedinte a Asociaţiei Artiştilor Plastici „Ion Andreescu“ Arad, artista plastică Maria Furnea, scriitoare Ana Olimpia Nicolescu şi Ana Caia. (G.C.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni