Susținut de Burleanu, Adi Lucaci a luat oficial un nou mandat de președinte al AJF Arad!

Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Arad s-a reunit în sala de ședințe a Consiliului Județean Arad pentru a oferi mandatul de patru ani noii conduceri a organismului.
Cvorumul a fost realizat, atâta timp cât doar două dintre cele 69 de grupări afiliate nu au avut reprezentanți, respectiv Voința Mailat (Laszlo Molnar)
și Podgoria Ghioroc (Laszlo Lovas). Ședința a fost onorată cu prezența de președintele FRF, Răzvan Burleanu, vicepre­ședintele FRF, Octavian Goga, vicepreședintele CJA, Sergiu Bâlcea, dar și cinci președinți ai AJF-urilor din țară: Radu Bîtea (Bihor), Dan Jiga (Bistrița), Romeo Malac (Timiș), Cristian Petrean (Hunedoara) și Daniel Sabou (Sălaj).
Burleanu: „În Federație veți avea un partener,
dar și un prieten”
„O echipă cât o țară” a fost sloganul alegerilor de vineri după-amiază, iar președintele FRF a vorbit despre exemplul Aradului pentru restul AJF-uri­lor.
„Mă bucur foarte mult că sunt în familia fotbalului arădean. De fiecare dată am o deosebită plăcere să-l reîntâlnesc pe bunul meu prieten Adrian Lucaci și să văd fețe mult mai zâmbitoare decât cele triste pe care le-am cu­noscut acum patru ani. Cu situația financiară de atunci, care ar fi pus în dificultate nu doar fotbalul arădean, ci și cel național prin crearea unui precedent. Dar, împreună cu Adi Lucaci, ați reușit să treceți peste acest impas și as­tăzi vă uitați cu foarte mare încredere la proiecte care noi, de la București le vedem a fi implementate și în alte județe. Fața AJF-ului Arad s-a schimbat mult în ultimii cinci ani, avem și curs de management sportiv, la propunerea lui Adi Lucaci, sunt proiecte frumoase, Cupa Cartierelor, Cupa Satelor, vrem să le implementăm și la nivel națio­nal și vor mai fi și alte pro­- ­iecte. Îi urăm sănătate și va fi președintele vostru și în următorii patru ani. În Fede­rație veți avea întotdeauna nu doar un partener ci și un prieten”, a spus Răzvan Bur­leanu.
Lucaci: „Ard pentru fotbal”
Adrian Lucaci a câștigat înainte de a începe cursa pentru un nou mandat de preșe­dinte al Asociației Județene
de Fotbal Arad. „Mă aflu azi
în fața dumneavoastră după un mandat complet și vă spun că pasiunea nu m-a părăsit. Adică dragostea dintâi, cea pe care am avut-o când am dat prima dată în minge. Am aceeași pasiune, ard pentru fotbal, îmi doresc să merg mai departe și vin în fața dumneavoastră și vă spun că vreau un nou mandat. Și mai știu că vom reuși împreună. Acum patru ani același lucru v-am spus și cred că nu v-am înșelat așteptările. Acolo unde este pasiune, unde este dra­goste, acolo unde oamneii ard pentru fotbal, este și succes. Putem fi împreună pentru fotbal, cu dragoste!”, a punctat vechiul și noul șef al AJF-ului arădean.
Bătălie strânsă pentru
vicepreședinte, dar Coman l-a învins pe Barb
Dacă Adrian Lucaci nu a avut contracandidat la șefia AJF Arad, în premieră după Revo­luție pentru un președinte, pentru cele două locuri de vice­- președinți s-au bătut patru persoane: Andras Mako, Ovidiu Coman Augustin Păcurar și Petru Barb. După cele 67 de voturi exprimate, Mako a luat 58, Coman – 37, Barb – 30, iar Păcurat doar 10. De menționat că în discursul său de candidat, Ovi­diu Coman a fost cam prăpăstios declarându-se dezamă-
git de semnalele venite din teri­toriu în timpul săptămânii, dar, în cele din urmă, l-a învins la şapte voturi distanță pe
Barb.
Iovescu, mai bun decât Varga
Fără contracandidat, repre­zentantul Ligii a IV-a în Comitetul Executiv a rămas Cătălin Puia (Unirea Sântana), iar Dinu Donca a fost ales membru în CEX din partea grupărilor de copii și juniori angrenate în competițiile AJF. La Liga a VI-a, Nelu Iovescu (Mureșana Mândruloc) l-a bătut cu 14 la 6 voturi pe Mihai Varga (CS Voința Zărand). În schimb, din partea echipelor de Liga a V-a nu și-a manifestat nimeni intenția să intre în CEX, astfel că reprezentanții acestui eșalon vor fi rechemați la vot după 30 de zile de la validarea alegerilor de vineri.
În fine, la propunerea pre­ședintelui Adrian Lucaci au fost validați în CEX și Vasile Rad, ca secretar AJF, Alina Țâșcă, în funcția de trezorier al instituției și Olga Carmen Furdean, președinta Comisiei de Cenzori. În prima ședință de CEX, Răzvan Cadar va fi validat ca membru cu drepturi depline din par- tea Comisiei Județene de Arbitri Arad.