Reținuți de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic

Doi arădeni sunt cercetați, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.  Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii Secției rurale nr.10 Gurahonț au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic. În noaptea de 7/8 iunie a.c., polițiștii au depistat în flagrant doi bărbați de 39 și 46 de ani din Mădrigești, în timp ce se aflau pe un fond de vânătoare din aceeași localitate, având asupra lor o armă de vânătoare de calibrul 308.  În urma verificării armei de către specialiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, s-a constatat că pe țeava se afla un cartuș de calibrul 308, iar alte patru de același calibru se aflau în magazia armei. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că, în data de 7 iunie a.c.,  fără a deține o autorizație de vânătoare legală, cei doi bărbați s-ar fi deplasat pe fondul de vânătoare din Mădrigești, aflat în administrarea Ocolului Silvic Gurahonț, în scopul de a vâna. De asemenea, în urma verificării armei în bazele de date, s-a constatat că aceasta nu figurează ca fiind înregistrată. „Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic. În baza probatoriului administrat, bărbații au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar la data de 9 iunie a.c., față de aceștia a fost dispusă de către magistrați măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat inspector principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni