Sebișul mizează pe omogenitate: „Cea mai bună performanță din istoria clubului ne obligă în viitorul campionat”

Cu o prezență pe ultima treaptă a podiumului seriei a IV-a a Ligii
a III-a, Național Sebiș a egalat performanța din stagiunea 2014-2015, însă, de data aceasta numărul punctelor acumulate a fost mai mare. „Am obținut cea mai bună performanță din istoria clubului din Sebiș și asta ne obligă să ținem steagul sus și în noul campionat. Am avut un lot foarte bun de jucători, care odată cu scurgerea etapelor a devenit mai omogen și mai puternic, iar seriozitatea în pregătirea meciurilor și atitudinea din majoritatea partidelor ne-a făcut să terminăm campionatul pe podium. Dorința noastră acum este să reușim să păstrăm toți jucătorii care ne-au adus satisfacții”, a precizat Călin Cojocaru.
Plecând de aici, managerul grupării de pe malul Crișului Alb a început și chiar a finalizat în cazul unor jucători „operațiunea” reînnoirii înțelegerilor. „Pe lângă cei care mai au contracte cu noi, au acceptat să-și prelungească înțelegerile și Petculescu, Mărgărit, Pintea și Dumitrache. La capitolul plecări sunt doar juniorii Deliman și Moise. Mai avem discuții și le-am făcut oferte bune, zicem noi, și altor piese de bază din echipă. Este vorba despre portarul Poiană, fundașul Siminic, mijlocașul Săulescu și atacantul Enciu. Toți patru sunt în tatonări cu echipe de ligă superioară, dar noi încă îi așteptăm să semneze prelungirea contractelor. Dacă nu se va întâmpla acest lucru în perioada următoare, suntem pregătiți să completăm lotul cu fotbaliști tot pe profilul pe care ni-l dorim. Adică să aibă caracter, să dea dovadă de seriozitate în pregătire și determinare în joc. În mod sigur, până la reunirea lotului, din 16 iulie, vom avea lotul complet”, mai spune Cojocaru.
Așadar, sebișenii sună adunarea pentru noua stagiune la mijlocul lunii viitoare și, după perioada de reacomodarea cu efortul și trei partide amicale, vor efectua un mini-cantonament între 2 și 10 august. Ca în ultimii ani, acesta va avea loc pe plan local, numărul total al partidelor de verificare ridicându-se la 8, între care și una cu UTA.