Agresorul elevului din Lipova a fost trimis în arest

continuarePe principalul suspect în cazul agresiunii petrecute în liceul „Ata­nasie Marienescu” din Lipova nu îl aşteaptă zile prea bune. Pe baza probelor aduse de către procurori în faţa instanţei, judecătorii au decis să emită pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă pentru următoarele 29 de zile. Totul după ce a lovit un tânăr nevinovat pe coridoarele liceului, în timpul unei pauze.
Acesta era şi o mai veche cu­noştinţă a oamenilor legii. Din acest motiv, în cursul zilei de ieri a fost trimis în judecată şi pentru o faptă petrecută mai demult. Mai exact, în luna mai a anului trecut, acesta a fost cercetat după ce a fost consi­derat suspect într-un caz de furt. Adică, într-un loc public, a forţat încuietoarea unui autoturism iar mai apoi a furat benzină. Nu ştim exact de ce a avut nevoie de ea dar cert este că după câteva zile a fost prins de un echipaj de poliţie rutieră la volanul unui autoturism Opel. Tras pe dreapta pentru control, au fost descoperite o serie de nereguli. La vremea acea, poliţiştii au spus ca a pus în circulaţie pe drumurile pu­blice un autoturism neînmatriculat şi fără a avea permis de conducere. În plus, în momentul în care a fost rugat să-i însoţească pe poliţişti la spital pentru recoltarea de probe biologice a refuzat.
Aşadar, tânărul urmează să fie prezentat din nou judecătorilor pentru a da explicaţii şi pentru aceste fapte.