Locuitorii din Vlaicu vor parcări în locul spaţiilor de joacă pentru copii
La întâlnire au participat viceprimarul municipiului Arad, Geanina Pistru, directorul executiv al Primăriei Răzvan Popa, city managerul Claudia Macra, arhitectul şef Radu Drăgan, directorul executiv al Poliţiei Comunitare, Viorica Graur şi consilieri locali.
În debutul întâlnirii, Răzvan Popa, directorul executiv al Primăriei, a prezentat proiectele de investiţii ale administraţiei în această zonă, care constau în reabilitarea reţelei de termoficare, amanajarea de locuri de parcare, modernizarea unor drumuri, trotuare şi alei şi sistematizarea circulaţiei.
După care, oamenii şi-au expus nemulţumirile, majoritatea cauzate de starea proastă a unor artere de circulaţie. De exemplu, arădenii care locuiesc pe Aleea Dezna, în special cei de la blocul X15, sunt total nemulţumiţi de faptul că lucrarea prin care a fost înlocuită o ţeavă a fost făcută prost, motiv pentru care la cea mai mică ploaie strada se transformă într-o „mică Veneţie”. De asemenea, s-a ridicat problema unei linii de tren dezafectate, în preajma căreia se adună foarte multă mizerie şi s-a cerut demontarea acesteia. Locuitorii de pe strada Haţeg au reclamat faptul că se confruntă cu dificultăţi din cauza lipsei locurilor de parcare, dar şi pentru că strada este prea îngustă pentru două benzi de circulaţie ceea ce duce la producerea multor accidente.
De asemenea, mai multe persoane s-au arătat de-a dreptul isterizate de faptul că la 1,40 metri distanţă de geamurile lor au fost amenajate locuri de joacă, iar gălăgia făcută de copii şi tineri îi poluează fonic. Oamenii au mers până într-acolo încât au cerut amenajarea de locuri de parcare în locul locurilor de joacă.
Reprezentanţii Primăriei au notat toate problemele ridicate, la unele răspunzând pe loc, la altele promiţând că vor găsi soluţii. Următoarea întâlnire cu cetăţenii va avea loc, marţi, 12 octombrie, la Şcoala Generală 21, unde sunt aşteptaţi locuitorii din Vlaicu, partea dreaptă.
