Arădeanul Coldea și mitingul

0
2297

Scenarită sau realitate? Cozmin Gușă susține că operațiunea din 10 august a fost gândită de fostul prim-adjunct al șefului SRI

  • Ecourile protestului din 10 august nu s-au stins.
  • Parchetul caută vinovații pentru violențele din Piața Victoriei.
  • Pe 10 septembrie este anunțat un nou miting.

În anul în care se celebrează Centenarul Marii Uniri suntem mai dezbinați ca niciodată. România pare ruptă în două. Pe de o parte sunt pesediștii și simpatizanții lor, iar pe de altă parte haștagii și ceilalți care nu înghit partidul de guvernământ. Cei care au reușit să rămână neutri sunt mult mai tăcuți, astfel încât nici nu mai sunt auziți în zgomotul făcut de cele două tabere aflate într-o opoziție totală.

Punctul culminant al dezbinării, al războiului pe viață și pe moarte dus de uni români împotriva altor români a avut loc pe 10 august, la mitingul organizat chipurile de Diaspora împotriva Guvernului PSD. Iar faptul că organizatorii inițiali au renunțat, cu puțin timp înainte de protest, la această calitate, dă naștere la tot felul de întrebări cu privire la buna lor credință, făcându-i pe mulți să se gândească că ar fi știut ceea ce urmează să se întâmple, drept pentru care au vrut să scape de responsabilități.

După cum se știu, în Piața Victoriei a avut loc un adevărat măcel, trupele de jandarmi intervenind în forță, pentru a restabili ordinea. Unii spun că au făcut-o prea târziu, fără a încerca în prealabil să-i izoleze pe indivizii violenți, care ar fi avut doar un rol de provocatori. La câteva zile după protest, Dcnews.ro anunța că 247 de persoane, dintre care nouă jandarmi, ar fi fost asistate medical în urma confruntării dintre forțele de ordine și oamenii din piață, iar 16 persoane au fost duse la spital, dintre care patru jandarmi. În plus, după ce Parchetul General a declanșat o anchetă, pentru a lămuri cine se face vinovat de violențele inimaginabile din piață, au fost depuse 386 de plângeri penale.

Scenarită sau realitate?

Potrivit analistului politic Cozmin Gușă, care a avut o intervenție telefonică la Realitatea TV, post pe care-l patronează, un arădean foarte cunoscut ar fi fost implicat în violențele din 10 august. Este vorba de generalul SRI Florian Coldea, acum trecut în rezervă, care a condus Serviciul Român de Informații, din postura de prim-adjunct, între 2005 și 2017. Potrivit realitatea.net, Gușă susține că operațiunea ar fi fost gândită și coordonată de Coldea, iar beneficiarul principal ar fi fost Liviu Dragnea, președintele PSD.

Gușă mai spunea că deja celebrul colonel Paraschiv, „fantoma albă” care a condus din teren operațiunea jandarmilor a fost „un vechi colaborator al lui Florian Coldea în operațiunile de intervenție în forță la domiciliul unor politicieni care trebuiau intimidați”. Potrivit realitatea.net, Gușă a mai declarat printre altele: „Planul pentru 10 august a fost făcut la Scroviștea, lângă reședința lui Liviu Dragnea, unde unii jurnaliști importanți se relaxează, iau bani de la Dragnea și unde Coldea este omniprezent în momentele foarte importante. Domnul Paraschiv este un colaborator foarte important al lui Coldea, din momentele în care în urmă cu câțiva ani trupele speciale ale Jandarmeriei mergeau acasă la oameni dimineața, spărgeau uși, percheziționau, puneau miltraliera la cap, iar toate astea erau făcute în scop de intimidare și împotriva legii, nu erau argumente pentru care acei oameni să fie luați la 5 dimineața.” Consultantul politic a mai spus că generalul Coldea a făcut ceea ce a făcut pentru că s-ar fi simțit nedreptățit de președintele Iohannis, care nu l-a „recuperat” într-o poziție de consilier la Cotroceni după ce a fost nevoit să părăsească SRI.

Un nou protest

Pe 10 septembrie, la o lună de la violențele din Piața Victorie, va fi organizat un alt protest. Inițiatorii caută oameni care să iasă în stradă în București în în toate capitalele de județ. Sperăm că de această dată va fi un protest pașnic, dezaxații vor fi marginalizați de protestatari, iar forțele de ordine vor da dovadă că au învățat ceva din greșelile făcute pe 10 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.