În Sala „Mircea Eliade” din București, aproximativ 230 de sportivi au luat startul la finala campionatelor naționale de sambo, rezervate seniorilor. Aradul a intrat în competiție cu juniori și cadeți, Robert Nagy fiind decan de vârstă la nici 21 de ani împliniți. „De data aceasta, miza a fost mare. Campionii naționali au șansa de a se bate la mondiale, tot la București, în luna noiembrie, astfel că toate cluburile au aruncat tot ce au avut mai bun în luptă. Steaua și Dinamo au avut cei mai mulți campioni, cu vârste între 25 și 35 de ani, din păcate noi am fost prea cruzi să ne batem cu ei. Dar, chiar și așa, rezultatele au fost bune zic eu, prin cele șapte medalii de bronz”, spune Arpad Nagy, antrenorul arădenilor, ajutat de Mihai Ursu.
Într-adevăr, nu mai puțin de șapte sportivi arădeni au urcat pe ultima treaptă a podiumului, după cum urmează: Robert Nagy (+100kg), Roxana Iosub (56 kg), Gabriela Cenădan (+80 kg), Adrian Boncea (68 kg), Daniela Buboi (60 kg), Roberta Zăncescu (60 kg) și Coriolan Cristea (62 kg). În fine, David Nagy (+100 kg) și Darius Suba (74 kg) au trebuit să se mulțumească cu locul 5.

Recomandările redacției