În cadrul celei mai recente sesiuni de primire a proiectelor de finanţare pentru Măsura 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” și Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi fores­tiere” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) au fost depuse în total 783 de solicitări de finan­țare nerambursabilă în valoare de 338,2 milioane de euro. Sesiunea pentru depunerea proiectelor în cadrul celor două măsuri de investiții a fost deschisă în perioada 26 noiembrie 2012 și 1 martie 2013. Astfel, la nivel de țară pentru „Modernizarea exploatațiilor agricole” au fost depuse 627 de cereri de finanțare în valoare nerambursabilă de 210,2 mi­lioane de euro. Alte 156 de cereri de finanțare au fost depuse pentru Măsura 123, cereri a că­ror valoare nerambursabilă ajunge la 128 milioane de euro.
În ceea ce privește solicitările arădene, la Oficiul Județean de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Arad s-au depus în sesiunea recent încheiată despre care vorbim un număr de 24 proiecte în valoare de aproape 21 milioane euro Astfel, pe Măsura 121 s-a depus un nu­măr de 19 proiecte – cu valoare de 12 milioane euro, iar pe Măsura 123 cinci proiecte – cu o valoare de 8,6 milioane euro.
Au fost acoperite prin aceste solicitări domenii precum achiziția de utilaje agricole, inființarea de spații de depozitare, inființarea de unități de procesare. Cele mai multe cereri de finanţare conforme atât pentru Măsura 121 (cu 129 de pro­iecte, în valoare nerambursabilă de apro­ximativ 36 de milioane de euro, fonduri), cât și pentru Măsura 123 (cu 47 de pro­iecte conforme depuse, cu o valoare ne­rambursabilă de 39 de milioane de euro,) adică în jurul a 11 procente din suma totală au fost depuse de solicitanţii din Regiunea 2 Sud – Est Constanța.

Recomandările redacției