tebeaAradul a fost reprezentat la Serbările Naţionale de la Ţebea, la come­morarea a 141 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Mii de oameni au fost prezenţi ieri, la Ţebea, comuna Baia de Criş, la manifestările dedicate memoriei „Crăişorului”, cum a fost numit Avram Iancu. La ceremonial au participat preşedintele Traian Băsescu, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean. Preşedintele Traian Băsescu a fost însoţit de soţia sa la manifestări.
Reprezentanţii administraţiei arădene, precum şi sute de arădeni au fost prezenţi la Serbările Naţionale de la Ţebea. Din delegaţia Aradului, participantă la manifestări a făcut parte preşedintele Consiliului Judeţean, Ni­colae Ioţcu. Au luat însă parte la manifestări şi alţi reprezentanţi ai administraţiei, precum şi deputaţi şi se­natori arădeni. Ceremoniile prilejuite de comemorarea a 141 de ani de la moartea lui Avram Iancu au început, ieri, de la ora 11.00, cu o defilare a vânătorilor de munte, onorul militar fiind dat de preşedinte. Defilarea a fost urmată de ceremonia religioasă de pomenire în cimitirul din localitatea Ţebea, la care au asistat mii de partici­panţi. Slujba religioasă a fost oficiată de mitropolitul Sibiului, IPS Laurenţiu Streza. Ceremonialul a continuat cu depuneri de coroane, evocări istorice şi alocuţiuni.
Ca în fiecare an, pe platoul destinat ceremonialului a fost interzis accesul cu drapele sau însemne politice. Cu toate că organizatorii au cerut un comportament decent, preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit de mai mulţi participanţii de la eveniment. În timp ce unii au scandat la adresa şefului statului „Demisia“ şi „Ruşine“, alţii au aruncat înspre acesta cu bu­căţi de pâine.
Serbările Naţionale de la Ţebea sunt organizate în fiecare an, în localitatea hunedoreană, ca un omagiu „Cră­işo­rului”. Avram Iancu s-a născut în anul 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848 Avram Iancu a făcut parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene luptătoare pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor naţionale de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848, şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni. „Crăişorul“ a încetat din viaţă la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş, şi a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, la umbra Gorunului lui Horea.

Recomandările redacției