Arădenii implicaţi în dosarul de evaziune de la Mehedinţi sunt cercetaţi în libertate

0
158

Control judiciarÎn numărul de ieri al ziarului nostru vă informam că patronii mai multor firme de pe Valea Mureşului au fost implicaţi în dosarul de evaziune în care e cercetat şi Georgică Cornu, do­sar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehe­dinţi. Astfel, Marius Petrişor Nicula, de la SC Balast Piatră SRL, o firmă care are ca obiect de activitate extragerea pie­tri­şului şi nisipului, a fost reţinut într-o primă fază pentru 24 de ore, pentru ca ulterior să fie prezentat în faţa unui judecător cu propunere de arestare preventivă. Mărioara şi Cornel Andrica, asociaţi la SC Doi Ursuleţi SRL, o firmă care se ocupă cu exploataţii forestiere şi prelucrarea lemnului, care potrivit datelor deţinute de noi ar fi avut relaţii contractuale şi cu Direcţia Silvică Arad, au fost reţinuţi, însă ulterior au fost lăsaţi în libertate, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul lui Marinică Herbei, de la SC HM Comimpex SRL şi Adrian Daniel Iordache, de la SC Adior Furnire. Deşi a fost prezentat în faţa judecătorului cu propunere de arestare preventivă, Marius Petrişor Nicula va fi cercetat şi el în liberatate, dar a fost pus sub control judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.