Arădenii pot investi în Programul Tezaur până în 22 martie

0
136

Românii, implicit arădenii, pot subscrie până vineri, 22 martie 2019, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației din cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Trebuie menționat că veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate până în 22 martie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului, până în 21 martie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română din mediul urban și până în 20 martie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate”, se mai arată în comunicatul remis de ANAF.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Se mai poate spune despre aceste titluri de stat emise în cadrul Programului Tezaur că sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție de interesul manifestat de investitori.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.gov.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.