Arădenii pregătesc mormintele pentru Ziua Morţilor

0
90

ziua 1 ziua 2 ziua 3 ziua 4 ziua 5 ziua 6 ziuaUrmaşii celor trecuţi în nefiinţă au început curăţenia şi pregătirea la locurilor de veci din cimitire pentru Ziua Morţilor, care se celebrează, în fiecare an, la 1 noiembrie.
Arădenii au început să cureţe mormintele încă de la începutul săptămânii, aceştia depozitând resturile vegetale pe aleile principale. Apoi, mormintele au fost împodobite cu ferigă şi cu flori de sezon, iar la căpătâiul celor decedaţi au fost aprinse candele şi lumânări.
Cei care au mers miercuri la cimitirele din Arad, pentru a aprinde o lumânare în memoria celor decedaţi, au spus că își doresc să se facă lucrări de salubrizare mai des, dar, cu precădere la Paştile Morţilor şi Ziua Morţilor, deoarece plătesc taxe pentru locurile de veci.
Resturile vegetale au fost preluate cu un tractor de angajaţii societăţii Gospodărirea Comunală, care au avut de adunat grămezi de resturi vegetale, sticle, pet-uri, pungi, dar şi zeci de saci cu frunze uscate.
Luminaţia sau Ziua Morţilor, aşa cum este cunoscută în popor, este un moment în care membrii familiilor se adună pentru a se ruga pentru cei decedaţi.
La „Luminaţie”, oamenii obişnuiesc să aprin­dă lumânări pe morminte pentru po­menirea celor trecuţi în nefiinţă.
În calendarul liturgic al Bisericii Romano-Catolice, ziua de 1 noiembrie este consacrată tuturor sfinţilor, iar cea de 2 noiembrie tuturor morţilor, însă cum cea din urmă este o sărbătoare cu înainteprăznuire, ea începe practic, din dupa-amiaza zilei de 1 noiembrie.
Originile acestei zile se găsesc în Evul Mediu, când credincioşii, după Sfânta Liturghie, petreceau toată noaptea de 1 spre 2 noiembrie în cimitir, rugându-se pentru sufletele răposaţilor.
În calendarul catolic, Luminaţia se numeşte Sărbătoarea tuturor sufletelor. De „Luminaţie”, oamenii obişnuiesc să aprindă lumânări pe morminte pentru pomenirea celor trecuţi în nefiinţă. Astfel, an de an, cu ocazia Luminaţiei, cimitirele din Arad se transformă în oaze de lumină, datorită miilor de lumânări aprinse în memoria celor trecuţi în eternitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.