dec 2

Ceremoniile au strâns un număr mare de arădeni

Manifestările organizate la Arad, de Ziua Naţională au adunat un număr mare de arădeni, care au înfruntat vremea ploioasă, pentru a asculta slujba şi urmări parade militară.

Un număr mare de participanţi au fost la momentele ceremonialului din Parcul Eminescu.

Seria manifestărilor a debutat dimineaţă, cu depunerea de coroane de la mormintele corifeilor Unirii, din Cimitirul „Eternitatea”.

dec 1

La ora 11.00 a început ceremonia de la Crucea Martirilor din Parcul Eminescu.

 

La ceremonii au participat autorităţi locale şi judeţene – de la Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean, reprezentanţi ai partidelor politice, ai instituţiilor publice precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari. Imnul Naţional a fost intonat de corul „Euterpe” al Liceului de Artă Sabin Drăgoi. Slujba religioasă a fost oficiată de către un sobor de preoţi, în frunte cu ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului.

 

Manifestările au continuat cu un spectacol folcloric de muzică şi dansuri care i-a impresionat pe cei prezenţi, oferit de către copiii de la „Palatul Copiilor”.

dec 3

Ceremoniile s-au încheiat cu depunerea de coroane la Crucea Martirilor, la care au participat reprezentanţi ai partidelor politice, instituţiilor şi administraţiei.

 

 

 

 

 

Recomandările redacției