protest2Aproximativ 70 de arădeni s-au adunat, ieri după-masă, în jurul orei 17.00, la protestul organizat în faţa Primăriei. Acţiuni similare au avut loc în mai multe zone din ţară (aproximativ 20 de municipii), împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană precum şi împotriva începerii lucrărilor de explorare şi exploatare a gazelor de şist. Pe data de 28 august, întocmai cum s-a întamplat cu exploatarea gazelor de şist în SUA, unde s-a dat o lege pentru a excepta companiile exploatatoare de la respectarea normelor de protecţie a mediului, şi în România, Guvernul a votat o lege prin care compania exploatatoare devine stăpână în Roşia Montană. Potrivit legii, compania operează exproprieri, modifică suprafaţa exploatată dupa dorintele sale, avizele îi sunt date la ordin, stabilind noi termene, mai scurte. Arădenii au încropit o horă, cântând la unison „Hora unirii”, exprimându-şi astfel îngrijorarea pentru ce s-ar întâmpla cu pământul românesc, dacă aceste exploatări vor fi efectuate.
Liderul Mişcării Arădene, Claudiu Cristea, prezent şi el la protest, spune că organizaţia pe care o reprezintă se alătură campaniei „Salvați Roșia Montană”. Acesta apreciază  că avem de-a face cu cel mai distructiv proiect industrial din România: deschiderea, la Roșia Montană, a celei mai mari exploatări a aurului cu cianuri din Europa. „Problema «Roșia Montană» nu este doar o problemă locală, ci este, în egală măsură, o pro­blemă regională, națională și europeană, o problemă care ne afectează pe toți. Vom participa la toate acțiunile de protest autorizate sau nu, organizate sau spontane, de amploare sau mai discrete. Clasa politică se dovedește capabilă de co­abi­tare, gata să treacă peste toate conflictele și diferențele ideologice, unită în promovarea acestei ticăloșii naționale. E momentul ca societatea civilă să arate o putere de coagulare și reacție pe măsură, iar noi vom contribui la aceast lucru”, spune Claudiu Cristea.
Claudia Gavra
Răzvan Creţu

Recomandările redacției