catlaneleAproximativ 5.000 de porţii de mâncare au fost preparate şi servite, duminică, la Festivalul Cătlanelor, în ultima zi a manifestărilor dedicate Zilelor Aradului, printre felurile mai speciale fiind tocăniţa potenţei, tocăniţa sudorilor, dar şi ciorba din cinci feluri de peşte.
Cei prezenţi la Ştrandul Neptun s-au aşezat la coadă cu două ore înainte de a fi gata mâncarea, după care s-au în­ghesuit şi s-au înjurat, la unele standuri fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a calma spiritele în­cinse de foame.
La ediţia din acest an a festivalului, la cele 24 de cătlane puse la dispoziţie de organizatori au fost preparate diverse tocăniţe, iahnii şi mâncăruri pe bază de peşte. „Am primit 700 kg de carne, sponsorizare de la o firmă, din care s-au preparat aproximativ 5.000 de porţii de tocăniţe şi gulaşuri. Fiecare echipaj care a pre­pa­rat mâncare şi-a adus atât ingre­- ­dientele, cât şi condimentele proprii, pe care le-a folosit la prepararea mâncărurilor”, a spus Zoli Lovas, unul dintre iniţiatorii Festivalului Cătlanelor.
La acest festival au participat trei echipe de bucătari din Ungaria, din oraşele Elek, Mezohegyes şi Gyula, care au preparat mâncăruri după reţete tradiționale. Cei de la Gyula au preparat o tocană din pulpă de porc, care, cu o zi înainte a câştigat marele premiu la un festival culinar din Ungaria. Bucătarii din Elek, alături de care a fost prezent şi primarul oraşului, au pregătit un gu­laş de porc cu tăiţei, iar cei de la Mezohegyes au preparat, de asemenea, o tocană tradiţională, din carne de porc. La standurile bucătarilor din Ungaria s-au format primele și cele mai lungi cozi.
Tocana potenţei, la mare căutare
Angajaţii Primăriei Covăsînţ şi cei ai primăriei Zăbrani au preparat tocăniţa potenţei, după spusele lor, căutată mai ales de persoanele în vârstă. Bucătarul-şef a fost Cristian Drăgan, administratorul public al judeţului Arad, originar din Covăsînţ, care a acceptat să dez­văluie şi reţeta acestui preparat.
„Am folosit doar ingrediente cu proprietăţi afrodisiace, ţelină, cea­pă, carne de vânat şi pentru fiert nu am pus niciun strop de apă, ci doar vin”, a explicat Cristian Drăgan.
De asemenea, reprezentanţii Patronatului Medicilor de Familie din Arad, în frunte cu preşedintele lor, dr. Adrian Dărăbanţu, au preparat binecunoscuta specialitate mexicană, chilli con carne.
Cristian Borod, alias „Bucătarul maniac“ a preparat un gulaş din carne de porc cu cartofi şi ciuperci.
La „cătlanul sudorilor” s-a preparat o tocăniţă „sudorească”, din carne de porc şi vânat, cu multe ingrediente surpriză. Marin Crişan, președintele Asociației Sudorilor din Arad, a precizat că tocana sudorilor este consistentă şi conţine foarte multe calorii, pentru că sudorii muncesc din greu şi trebuie să mănânce mult şi bine.
Membrii Asociaţiei „Port Arthur” au pregătit la festival o ciorbă din cinci feluri de  peşte.
Reprezentanţii Primăriei Comunei Felnac, alături de care s-a aflat şi primarul Nicolae Selegean au preparat o „tocană de Felnac”, picantă, ca să ardă colesterolul. Reprezentanţii Primăriei Arad, care au beneficiat de ajutor din partea angajaţilor Cantinei Municipale, au preparat mai multe cătlane cu fasole cu ciolan.
În premieră la Festivalul Cătlanelor de la Arad, Uica Mihai, cunoscut pentru emisiunile culinare pe care le realizează la televiziunea naţională, a preparat un cătlan cu szekely gulyas (varză cu carne) şi un cătlan cu o tocăniţă vânătorească din pulpă de porc, vinete şi dovlecei.
Cozi interminabile şi nervi, pentru mâncare
În momentul în care organizatorii au anunţat că începe să fie servită mâncarea, cei prezenţi la Ştrandul Neptun au început să se înghesuie şi să se împingă certându-se şi înjurându-se. Cozile s-au întins pe câteva zeci de metri, la fiecare cătlan. Echipajele din Ungaria au solicitat ajutorul jandarmi­lor, speriaţi de oamenii care cereau, cu insistenţă, o porţie de mâncare.
Ceaunele au fost golite foarte repede, mai ales că unii dintre cei pre­zenți la ștrand și-au adus de acasă castroane, oale şi alte recipiente, pentru a-şi lua cât mai multă mâncare.
Preţul unei porţii de mâncare a fost de 3 lei, fondurile obţinute urmând să fie donate instituţiilor de protecţie socială.
(Ş.M.)

Recomandările redacției