imnulZiua imnului național al României va fi marcată, marți, în Piaţa Primăriei, arădenii fiind așteptați să ia parte la acest eveniment.

Conform unui comunicat de presă al Prefecturii Arad, manifestarea va începe la ora 9.00 cu rugă şi închinare pentru poporul roman. Ceremonialul religios va fi oficiat de repezentanți ai Arhiepiscopiei Aradului.

De la ora 9.15 va fi susținută o alocuţiune privind simbolistica versurilor imnului naţional al României, de către reprezentantul Muzeului Judeţean Arad.

De la ora 9.25 va avea loc intonarea imnului naţional de întreaga asistenţă.

Potrivit Articolului 12, alineatul 3 din Constituţie, „Deşteaptă-te, române!“ a devenit Imn Naţional, cu versurile strofelor 1, 2, 4, şi 11.

 

 

 

Recomandările redacției