tirFederaţia Română de Tir Sportiv a demarat proiectul „Viitorul olimpic pentru Tirul Sportiv Românesc”, în cadrul Programului Pierre de Coubertin, finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului. Manifestarea, care se desfăşoară sub îndemnul „Ţinteşte 10 şi la şcoală şi la sport!“, îşi propune realizarea unei selecţii la nivel naţional, fiind vizate opt oraşe din ţară în care există poligoane de tir: Bucureşti, Arad, Braşov, Iaşi, Suceava, Oradea, Focşani şi Alexandria. Selecţia se va face în rândul copiilor de clasele IV-VIII, fiind realizată de colective de specialişti.
Obiectiv important: 2.000 de copii merg în poligon
Organizatorii şi-au propus antrenarea a cel puţin 2.000 de  copii, dintre care speră să legitimeze pentru cluburile de tir din ţară circa 10% dintre participanţi. Acţiunea este programată în două etape, 7-12 octombrie pentru Bucureşti, Arad, Alexandria şi Braşov şi 11-16 noiembrie pentru Focşani, Oradea, Iaşi şi Suceava. În ultimele zile ale celor două perioade, respectiv 12 octombrie şi 16 noiembrie, în poligoanele din oraşele-gazdă se vor organiza finale pe categorii de vârstă, în care se vor întrece cei mai buni trăgători.
CSM Arad îşi selectează viitorii pistolari
CSM Arad îşi desfăşoară acţiunea la Şcoala Generală Mihai Eminescu, unde în această săptămână au avut loc concursuri de calificare, pentru ca sâmbătă să aibă loc finalele la poligonul Sorin Babii: „Vrem să antrenăm în acest program în jur de 260 de copii de clasele IV-VIII, dintre care am vrea să selectăm pentru club 30-40, de fapt pe câştigători ne dorim să îi înscriem la secţia de tir, asta dacă doresc acest lucru sau nu practică alte sporturi”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secţiei de tir de la CSM Arad, Gheorghe Pop.

Recomandările redacției