Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca, Asociaţia Alege Viaţa, Asociaţia Brâncoveanu şi Domus Caritatis organizează mâine şi sâmbătă două evenimente de amploare, derulate prin campania „Alege Viaţa!“. Astfel, Aradul se află mâine în zi de doliu naţional în memoria celor peste 20 de milioane de copii ce nu au apucat să se nască şi care au fost ucişi prin avort şi contracepţie.
A doua zi, sâmbătă, va avea loc Marşul pentru viaţă 2013. Arădenii care sunt aşteptaţi să participe la acest marş sunt rugaţi să poarte pe braţ sau la rever o panglică neagră în amintirea copiilor. Marşul va începe din Piaţa Avram Iancu, de la ora 12.00, participanţii îndreptându-se spre Spitalul Matern şi Podgoria.
România este pe primul loc între ţările Uniunii Europene în privinţa numărului de avorturi: 884 avorturi la 1.000 de copii născuţi vii. În ultimii 50 de ani au fost ucişi prin avort 22.178.906, mai mult decât populaţia actuală a României.

Recomandările redacției