Inspectoratul Școlar Jude­țean Arad organizează, în perioada 26 – 29 iulie, în cola­- borare cu Ministerul Educației Naționale, etapa națională a Concursului Național – Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal, la disciplina istorie. Având în vedere semnificația istorică a anului 1918, tematica concursului pentru secțiunea
Istoria românilor este: Marea Unire a Românilor din 1918. Crearea statului național unitar român, iar pentru secțiunea Istoria universală: Importanța anului 1918 în desfășurarea Primului Război Mondial. Crearea statelor naționale în centrul, estul și sud-estul Europei. Acum o sută de ani, Aradul a fost capitala politică a Marii Uniri, a fost locul faptelor mari românești de care arădenii trebuie să fie mândri,
a fost locul unde oameni de seamă, intelectuali de marcă ai nației române, dintre care îi amintim pe Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, au contribuit la realizarea acestor fapte. Așadar, nu întâmplător orașul nostru este gazda acestui eveniment, dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918.
Deschiderea festivă a avut loc ieri, la ora: 19.30, în Sala „Regele Ferdinand“ Primăria Arad.
Lucrările se vor susține public
Concursul se desfășoară la Colegiul Național „Moise Nicoa­ră“ Arad. Elevii își vor susține lucrările public în cadrul a două secțiuni: Istoria Românilor și
Istoria Universală. „Vor fi premiați cei mai buni dintre participanții la cele două secțiuni, dar câștigul este al tuturor deoarece acești tineri, mai presus de toate, și-au adus aportul la cunoașterea trecutului nostru pentru că așa cum brandul personal conturează reputația unei personalități, așa o țară are nevoie de o sumă de atribute care formează o imagine despre valoarea sa. Istoria este unul dintre ele”, susțin reprezentanții IȘJ.
Sâmbătă elevii și profesorii lor sunt invitați să cunoască mai bine meleagurile arădene în cadrul unei excursii organizate pe traseul Arad – Mănăstirea Maria Radna – Muzeul Me­- morial Ioan Slavici, Șiria – Ineu – Macea.
Festivitatea de premiere va avea loc duminică, la ora 9.30 în Sala festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară“ Arad.
Ioana Puraveț

Recomandările redacției